Flăcări

Ochiul - oglinda sufletului II

Window to paradise

Ochiul - oglinda sufletului

Tentativele mele creatoare au scos la iveală o serie de "lucrări", patru la număr deocamdată. O să le prezint în două părţi. Dacă voi mai avea timp la îndemână, voi continua seria. Accept critici. Sunt constructive. Fiţi totuşi blânzi.

Doggy photo shoot

Asprime

Apus

Trap

O zi frumoasa, in ciuda soarelui care m-a bronzat nemilos doar pe brate. Da, arat ca un tractorist. Dar nu asta conteaza. Important de mentionat este ca am fost la echitatie. Da, am urcat pe un cal prima oara. Si era sa cobor tare brusc de pe el. Am reusit totusi sa ma tin in sa. Nu, nu pe unul din acesti cai mi-am incercat talentele de calareata "profesionista". Acestia mergeau la nunta...

Bran

Am fugit de canicula. Rasnovul este un orasel turistic destul de gol in perioada asta, asa ca ma bucur din plin de liniste si de aer curat. Dar cum nu pot sta in acelasi loc prea mult timp am decis sa vizitez si imprejurimile. Asa am ajus la castelul Bran, pe care planuiam sa il vizitez de ceva timp. Va ofer o vedere din interiorul castelului. Camerele sunt mult prea goale pentru a fi bagate in seama. Panorama insa merita.

P.S: Nu am diacritice pe laptop inca. O sa descopar misterul la un moment dat. Scuzati-mi lipsa acestora.

Paznicul

Elemente

Alb

Să ne amintim de iarnă. Cum e mai bine? Să ne topim sau să dârdâim? Eu prefer vara. Dar trebuie să recunosc că din punct de vedere estetic, iarna are o poziţie destul de bună în clasament.

"Sometimes our fate resembles a fruit tree in winter. Who would think that those branches would turn green again and blossom, but we hope it, we know it. " Goethe

Panoramă

Poate că vederea de la fereastra camerei mele nu este una dintre cele mai frumoase, însă frumuseţea depinde şi de momentul zilei pe care îl alegi pentru a o privi. ( Plus un cântec, ca să completeze imaginea.)


leonard cohen THE WINDOW
Asculta mai multe audio Muzica

Un colţ de rai

"A couple of hundred years ago, Benjamin Franklin shared with the world the secret of his success. Never leave that till tomorrow, he said, which you can do today. This is the man who discovered electricity. You think more people would listen to what he had to say. I don't know why we put things off, but if I had to guess, I'd have to say it has a lot to do with fear. Fear of failure, fear of rejection, sometimes the fear is just of making a decision, because what if you're wrong? What if you're making a mistake you can't undo? The early bird catches the worm. A stitch in time saves nine. He who hesitates is lost. We can't pretend we hadn't been told. We've all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard the damn poets urging us to seize the day. Still sometimes we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today's possibility under tomorrow's rug until we can't anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying. "

Scuzaţi-mi lungul citat şi puţinele cuvinte proprii. Câteodată vorbele sunt insignifiante.

Visare

"Visele nu sunt nimic altceva decât idei incoerente, prilejuite de un somn parţial sau imperfect."
Benjamin Rush

Cât de ilogice sunt unele vise? Oameni pe care îi cunoaştem sau nu, locuri ciudate unde am fost sau nu, lucruri ce nu îşi au rostul, sunt unite în acea secundă numită vis care este foarte repede uitată după trezire. Nu spun că toate sunt la fel. Unele corespund realităţii mai bine decât altele.
Procesul de visare a fost analizat poate mai mult decât alte părţi ale vieţii umane. Psihologi, oameni de ştiinţă, filosofi, toţi au încercat să găsească explicaţii, semnificaţii pentru filmele nocturne ale omului. Cărţi întregi de analiză au ieşit de sub tipar, care mai de care mai "specializate". Analiza simbolică a fiecărei părţi sau imagini care poate apărea în vis se găseşte peste tot sub forma dicţionarelor de vise. Poate fiecare dintre noi a fost curios la un moment dat să afle semnificaţia unui anumit lucru care ne-a apărut în vis şi am consultat unul din aceste dicţionare. Câţi dintre voi a-ţi luat în serios explicaţia pentru că i s-a părut plauzibilă şi câţi a-ţi râs şi a-ţi închis pagina de internet sau cartea?

Învălmăşeală

"New York este un oraş de înălţimi geometrice, un deşert încremenit de grilaje şi zăbrele, un infern de abstracţiune verzuie sub un cer întins, o adevărată metropolă din care omul este absent tocmai prin înghesuirea sa."
Roland Barthes

Îmi plac week-end-urile. Cui nu îi plac? Te relaxezi, fie acasă, citind o carte, urmărind un film sau pur şi simplu pierzând vremea cu nimicuri, fie în oraş, la cinema, în parc, la o terasă cu prietenii. A doua variantă este poate cea mai des aleasă, în special atunci când gradele ating o valoare îmbietoare. Aglomeraţia însă taie toată buna dispoziţie. Parcurile arhipline, străzile la fel. Câteva restaurante cu terasă sunt mai libere doar din motiv că sunt greu de găsit.
Cu toţii încercăm să petrecem zilele libere cât mai plăcut. Se întâmplă totuşi să avem parte şi de neplăceri. Cu toate astea, nu are rost să pierdem ocazia de a petrece cât mai mult timp cu prietenii.

Schimbare

"A face o schimbare implică mult efort şi energie. Adică exact invers faţă de o rachetă, care-şi iroseşte o mare parte din energie în primele secunde de zbor deşi destinaţia este la sute de kilometri depărtare."
(Autor anonim)

În ce măsură poate un om să se schimbe? Poate deveni un om darnic dacă până acum nu le-a împrumutat pretenilor bani când aveau nevoie? Poate zâmbi cu bunătate tuturor dacă până acum a fost ursuz şi nu nu a dat niciodată bună dimineaţa vecinului de palier? Poate fi un om glumeţ dacă nu a spus niciodată un banc şi a luat mereu lucrurile în serios? Cât de mult se schimbă comportamentul şi cât de persistente sunt aceste schimbări? Proverbul cu lupul şi cu părul ne învaţă altceva, dar la urma urmei este doar un proverb. Cu puţin efort şi numai dacă schimbarea se vrea cu adevărat, este posibilă. Şi nu mă refer la acea schimbare aparentă, ca atunci când întinzi un leu unui cerşetor "de ochii lumii" sau când zâmbeşti stângaci şi nu din inimă şefului sau unei rude. Schimbarea adevărată este cea în care se crede, care este dorită deoarece se ştie precis că totul o să fie mai bine, că viaţa de zi cu zi va fi mai uşoară în urma acesteia. Eu aş vrea să fiu mai răbdătoare şi mai puţin impulsivă. Încet încet o să reuşesc. Tu ce ai vrea să schimbi?

(În imagine este o stradă din Curtea de Argeş. Ploua.)

Compasiune

Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate.
Dostoievski, "Idiotul"

Dacă vrei ca cei din jurul tău sa fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune.
Dalai Lama

În ciuda profesiei spre care mă îndrept, rareori urmăresc ştirile. Televizorul stă câteodată neatins zile întregi. Iar atunci când decid totuşi să zapez câteva minute cu intenţia de a găsi ceva interesant de urmărit, sunt şocată de ceea ce văd. Pe un renumit post de ştiri se rula în fundal o filmare făcută probabil cu telefeonul. Cu toate acestea se putea vedea ce se întâmplă. Un poliţist trăgea de sacoşele unei bătrâne care probabil cerşea. Ca şi când nu ar fi fost suficient, poliţistul a tras şi de bătrână, târând-o pe trotuar, îmbrâncind-o fără milă. Nu ştiu ce comentau invitaţii sau prezentatorii, însă pe mine m-a şocat. Nu am aşteptat să văd ce se întâmplă mai departe.
Discuţii întregi despre direcţia greşită spre care a luat-o omenirea, despre atrocităţile oamenilor, despre "românul nostru", despre ţara noastră coruptă, toate acestea le ştim cu toţii. Se dezbat prin ziare, la televizor, în autobuz. Panta asta abruptă pe care am pornit hotărâţi, NOI ca naţiune dar şi NOI ca omenire trebuie să aibă undeva un început. Eu tind să cred că momentul în care a dispărut compasiunea este cel care a pus piedică vieţii.
Nu vreau să îl judec pe poliţistul respectiv. El singur are dreptul să-şi cântărească faptele, să decidă pentru sine, pentru conştiinţa lui dacă acţionează corect în tot ceea ce face în calitate de apărător al siguranţei publice. Eu pot doar să mă întreb nedumerită dacă întradevăr sentimente precum compasiunea, iubirea, respectul trec pe planul doi, trei sau chiar mai jos. Educaţia pe care am primit-o şi experienţele mele şi ale celor din jur m-au învăţat că orice pas, orice acţiune luată trebuie mai întâi cântărită şi că respectul faţă de ceilalţi, bătrâni, tineri, rude, străini trebuie pus întotdeauna în faţă.

Trecători

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger…apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!
(Charles Baudelaire "Unei trecătoare")

Parcurgem în grabă străzile, trotuarele, fără a observa ce se întâmplă în jurul nostru, fără a fi atenţi la cei ce trec pe lângă noi, la fel de nepăsători. Aţi încercat vreodată să priviţi chipurile celor din jurul vostru, din metrou, autobuz sau când aşteptaţi la semafor ca să traversaţi? Aţi observat tristeţea, îngrijorarea, frământările sau bucuria, încântarea pe care le au ceilalţi? Ce culoare aveau ochii celui din faţa ta din autobuz astăzi?

Răzbunare

"Cine vorbeşte bine despre cel care îl vorbeşte de rău e mai presus de orice laudă. Nu este răzbunare mai eroică decât aceea prin talent şi merit, adică prin lucrurile care răpun, înfrâng invidiile." (Baltasar Gracian)
"Jur că nu sunt un om care nu poate uita o jignire şi abia aşteaptă să se răzbune. Nu încape îndoială că dintotdeauna doream să mă răzbun pe cei care mă jigniseră, dar jur că nici nu concepeam altă răzbunare decât să-i umilesc prin mărinimia mea. Voiam să le răsplătesc răul prin bine şi mi-era destul ca ei să simtă mărinimia mea, s-o înţeleagă, ca să mă socotesc răzbunat." (Dostoievski "Adolescentul")

Cu toţii ne-am confruntat la un moment dat cu dorinţa de a-i plăti cu aceiaşi monedă unei persoane care ne-a înşelat încrederea sau ne-a rănit. Am proiectat în planul imaginar diverse scenarii şi metode de răzbunare, toate având ca rezultat o mare satisfacţie. Nefericirea altuia, ca urmare a unei nefericiri provocate nouă pare la prima vedere a fi cea mai scumpă recompensă. Dar câte persoane care au dus până la capăt această dorinţă au avut parte la final de acea satisfacţie intensă? Poate pentru căteva momente am zâmbit răutăcios, am produs câteva exclamaţii de fericire şi ne-am lăudat în stânga şi în dreapta de isprava noastră. Dar ceva consistent a rămas după toate acestea? Cât timp persistă fericirea? Răul personal poate fi îndreptat prin alt rău? Sau pur şi simplu este suficient că am fost "răzbunaţi"?

Privire

O plimbare prin parc îţi poate aduce multe "întâlniri" neprevăzute. Am fost oprită în aceiaşi zi şi pe aceiaşi alee de 3 personaje: o doamnă extrem de religioasă care încerca cu disperare să mă convingă de aumite lucruri legate de credinţă, un domn mai în vârstă care s-a recomandat drept un fumător înrăit şi mi-a cerut o "ţigaretă" şi de un boschetar turmentat dar voios care mi-a redat o grămadă de mici anecdote şi ghicitori. Printre acestea, una mi-a rămas întipărită în minte: care este cea mai preţioasă parte a corpului uman? Răspunsul a venit imediat: ochii.
Un subiect deloc nou, abordat de poeţi, de actori, de îndrăgostiţi. Ochii, cu toate tainele lor, oglinzi ale sufletului, "trădători" ai sentimentelor, "ucigaşi" mai cruzi decât armele.
Thoreau: "..nestemata trupui." ; V. Butulescu: "Judecătorii luminii. " ; Heraclitus: "... martorul cel mai de încredere...". Multe definiţii, multe metafore. Poate este într-adevăr cea mai preţioasă parte a omului.

Timpul

Momentele trec repede, mai ales cele frumoase. Orele se scurg fără simţire, minutele şi mai repede, secundele parcă nici nu există. Ca o maşină ce goneşte fulgerător pe autostradă fără frică de radar sau de accidente, aşa goneşte şi timpul. Trece uneori fără a lăsa o urmă. Se vede abia la finalul vieţii că a trecut.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.

Timpul sfâşie trupul celor ce vor să trăiască,
Îl devorează fără milă, ezitare sau regret.
Dar pentru cei ce se ascund sub mască
Timpul nu se mai grăbeşte, o ia încet.

Dureros eşti când atingi rănile vechilor amintiri,
Dulce eşti când alini amintirile vechilor iubiri.
Amar eşti când alungi un an ca pe o secundă,
Rece eşti când laşi bătrâneţea să ne-ajungă.

Rege peste tot şi-n toate,
Stăpân al vieţii şi al morţii,
Tu cari lumea pe-al tău spate
Şi ne duci pe calea sorţii.

Şi când ajungem la final de viaţă,
Stăm şi oftăm: timpul nu şi-a găsit leacul.
Acum nu ne mai uităm în faţă.
Ne numărăm anii ce-au trecut cu sacul.

Credinţă

"Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decât oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit până dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decât să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, un dezgust de pământ şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avântându-se în neant, ca Iisus de pe cruce..."
Emil Cioran

Credinţa în Dumnezeu este ceva ce fiecare poartă în suflet, într-o cantitate mai mare sau mai mică. Este de fapt greşit să cuantificăm credinţa. Nu este ceva ce se poate măsura. Fiecare persoană crede în felul ei. Unii merg la biserică deoarece consideră că este o dovadă a acestei credinţe. Alţii sunt mai rezervaţi. Unii se roagă, alţii se mulţumesc doar cu semnul crucii atunci când trec pe lângă un lăcaş. Unii nu înţeleg de ce Dumnezeu permite să se întâmple nenorocirile din lume şi îl condamnă. Alţii sunt de părere că omul este la fel de responsabil pentru tot şi că Dumnezeu este acolo atunci când omul vrea cu adevărat să schimbe ceva, îl ajută, îi dă putere.
Este dreptul fiecăruia să aleagă credinţa sau nu. Vă las cu o melodie ce spune multe.

Rătăcire

"De ce închizi pe jumătate ochii, în joacă, şi ne arunci priviri încete? Încetează, încetează; zadarnică îţi e osteneala. Acum suntem alţii. Tinereţea s-a dus. Nazuinţa noastră e pădurea. Rătacirea a dispărut. Noi privim reţeaua magică a lumii ca pe un lucru de nimic. "

Bhartrhari

Privesc amorţită spre cămpiile ce se întind pe marginile şoselei. Din când în când două şosele se intersectează. Unele sunt îmbrăţişate de arbori masivi, goi, altele se întind la nesfârşit fără a cunoaşte umbra, decât întunericul total. Sunetul motorului este mult prea slab ca să întrerupă somnul pisajelor imobile. Gândrile îmi zboară aiurea. Nu pot să leg o idee clară în minte. Îmi scot Mp3-ul. Drumul se scurge mai uşor cu muzică în timpane. Versurile se succed ritmic. Câteodată le urmăresc. "On a long and lonesome highway, east of Omaha/ You can listen to the engines moanin'..." . Apoi pierd şirul. Îmi revin în minte câteva amintiri, dar dispar la fel de repede. Nu sunt uitate ci doar aruncate în "background". Nu am încercat niciodată să privesc drumul din perspectiva unui hoionar... mereu cu rucsacul în spate, oraş după oraş, intersecţie după intersecţie. Lasă totul în urmă. Nu se opreşte, nu se ataşează. "I walk these streets, a loaded six string on my back/ I play for keeps, 'cause I might not make it back/ I been everywhere, and I'm standing tall/ I've seen a million faces an I've rocked them all..." A fi un rătăcitor... Simt cum ochii părăsesc câmpiile întine. Îmi e somn. A fi un rătăcitor... fără oprire, fără ţel...

Superioritate

"De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor."
Ileana Vulpescu

Se aplică într-adevăr această caracterizare omului modern? Din nefericire da. Poate că sunt vestitele excepţii. Poate sunt mai mulţi decât credem. Poare că aceia care nu sunt aşa reprezintă sursa exploatată, mai mult sau mai puţin, de cei care nu se mulţumesc cu puţin. Dar oare e un lucru rău să nu te mulţumeşti cu puţin? Răspunsul evident e, bineînţeles, nu. Întotdeauna este bine să perseverezi, să nu te complaci într-o situaţie banală doar pentru că e comodă şi pentru că îţi este greu să îţi asumi riscuri. Dar de aici până la exagerare e un pas mic. A vrea mereu mai mult şi a încerca să obţii ceea ce vrei indiferent de mijloace are ca rezultat o viaţă superficială, lipsită de bucuriile mici, de sănătatea spirituală. Cu toate acestea, astfel de indivizi stăpânesc marea parte a societăţilor din ziua de azi.

Perspective

"Photography is not about cameras, gadgets and gismos. Photography is about photographers. A camera didn't make a great picture any more than a typewriter wrote a great novel."

Peter Adams

Îmi place fotografia. Îmi place să cred că pot capta toate aspectele unui moment dintr-o zi oarecare, într-o oră oarecare. Consider că o imagine nu cuprinde doar materia în sine, ci şi gândurile, senzaţiile, starea lucrurilor din acel moment şi multe altele. Tot ce contează este să ştii cum să priveşti o poză. Citatul de mai sus cuprinde poate cel mai important aspect al acestui domeniu. Important este fotograful. El se expune pe sine în poză. Imaginea este cea mai subiectivă formă de exprimare. Într-un text ne expunem gândurile, opiniile, însă într-o poză ne expunem cu totul. Personalitatea, sentimentele, perspectiva asupra celor fotografiate. Fotograful vede ceva. Îi încântă ochiul. Se poziţionează fată de acel ceva în funcţie de unghiul pe care îl consideră cel mai potrivit. Acest unghi însă poate fi considerat nepotrivit de un alt fotograf. Imaginea de mai sus poate fi un exemplu bun. Mie strada mi s-a părut mult mai plăcută de pe trotuar. Altcuiva însă i s-ar fi părut mai bună o captură făcută din mijlocul străzii. Am ales unghiul acesta pentru că mi se pare că accentuează partea romantică a oraşului, partea veche, plină de istorie. Din mijlocul străzii totul părea puţin prea neînsufleţit, prea banal. Poate când priviţi aceată poză aveţi alte păreri, poate vă inspiră altceva. Fiecare cu personalitatea lui.

Nepăsare

"You're obliged to pretend respect for people and institutions you think absurd. You live attached in a cowardly fashion to moral and social conventions you despise, condemn, and know lack all foundation. It is that permanent contradiction between your ideas and desires and all the dead formalities and vain pretenses of your civilization which makes you sad, troubled and unbalanced. In that intolerable conflict you lose all joy of life and all feeling of personality, because at every moment they suppress and restrain and check the free play of your powers. That's the poisoned and mortal wound of the civilized world."

Octave Mirbeau Torture Garden, "The Mission"

Elementul nelipsit din peisajul oraşului - reclama. McDonald's, Cora, Levi's, Domo şi multe altele. Împânzesc oraşul, şi chiar dacă sunt colorate, nu accentuează frumuseţea locului ci îl sufocă. Din cauza acestor forme de promovare omul a ajuns să le ignore, şi odată cu ele să ignore şi locul în sine. Străzile nu mai sunt privite cu admiraţie ci sunt luate ca atare. Se ajunge încet încet ca reclamele să nu îl mai determine pe trecător să le privească, ci să treacă nepăsător cu privirea peste ele fără a i se întipării în minte. Poate nu toţi, pentru că altfel nu s-ar mai înregistra vânzări ale produselor respective. Dar se observă o creştere semnificantă a celor care îşi îndreaptă privirea în altă parte atunci când dau de o reclamă.

Duritate

"Idealul Partidului era ceva imens, terifiant şi scânteietor: o lume de oţel şi de beton armat, cu maşini monstruoase şi arme înspăimântătoare, o ţara de război şi de fanatici în bloc, umăr la umăr, într-o unitate desăvârşită; care gândesc la fel şi strigă la nesfârşit acelaşi slogan; lucrând, luptând, triumfând fără nici un răgaz, pedepsind pe tradători...trei sute de milioane de indivizi, toţi ca unul după chip şi asemănare. Realitatea însa era cu totul alta: oraşe lugubre, cutreierate dintr-un capăt în altul de oameni flămânzi, încălţaţi în bocanci sparţi, locuind în case năruite şi mucede din secolul XIX, în care stăruise mai ales putoarea de ciorbă de varză şi de closet."

Un superb pasaj din cartea "1984" a lui George Orwell. Am citit cartea pe la începutul ultimului an de liceu, şi am reţinut exact la ce pagină se află pasajul. Un roman vechi, dar poate din ce în ce mai apropiat de prezent. Regăsim, chiar în acest pasaj aspecte ale vieţii moderne? Aspecte din societate aşa cum este ea astăzi? Poate nu toţi oamenii seamănă între ei... dar nu se vrea atingerea perfecţiunii umane? Nu este o lume "de oţel şi de beton"? Nu sunt construite pe zi ce trece mai multe "maşini monstruoase"? Dar şi cealaltă realitate este prezentă, plină de sărăcie. Este însă ignorată. Războiul permanent din toate domeniile este prezentat cu fervoare la televizor. Sărăcia atinge paginile ziarelor doar atunci când se vrea atingerea emoţiilor pentru un tiraj mai mare. Tabloidele sunt flămânde după scandal, talk-show-urile după politică. Puterile lumii se întrec în avioane, bombe, bani. Alte aspecte sunt reduse ca importanţă.
Ignoraţi-mi discursul aprins dacă nu vedeţi legătura între imagine şi tema aleasă. Este întradevăr o legătură aproape insesizabilă. Vă puteţi bucura de poză fără a vă stoarce emisferele cerebelului. Degetele mele s-au conectat inconştient cu fervoarea gândurilor şi nu am putu să mă opresc din scris. Enjoy!

Impresie

"Sărăcia nu este un viciu dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni niciodată." Fedor Mihailovici Dostoievski

Nu avem dreptul să judecăm. Deşi asta este trăsătura de bază a omului, după părerea mea. Omul judecă, etichetează, critică. Aparenţele stau la baza atitudinilor pe care omul le ia în raport cu ceilalţi. "Prima impresie contează", o expresie mai mult decât adevărată. Acel prim gând care ne trece prin cap atunci când cunoaştem o persoană nouă. Cu greu reuşim să ne schimbăm impresia despre ea. Sigur, putem spune că deobicei nu este nevoie, căci aşa este persoana. Dar oare nu este aşa pentru că îi impunem involuntar să adopte acea atitudine? Sau poate că tot inconştient nu ne schimbăm opinia dearece nu vrem să recunoaştem că nu am avut dreptate. În firea umană stă încolţită o sămânţă de răutate indiferent de acţiunile şi de comportamentul fiecăruia. La unii se manifestă mai rar, la alţii mai des. Dar la urma urmei, toţi suntem la fel de asprii atunci când îi criticăm pe ceilalţi, chiar dacă o facem doar mental.
O dicuţie ce se poate întinde la nesfârşit. Este poate mult prea profundă pentru ceea ce vroiam să povestesc. În momentul când am vrut să intru pe această străduţă o prietenă mi-a spus: "Nu, hai să găsim alt loc. Pun pariu că în casele astea locuiesc oameni foarte dubioşi." Atât de mult contează prima impresie.

Imaginaţie

"Fanteziile sunt mai mult decât substitute pentru o realitate neplăcută; sunt şi repetiţii generale, planuri. Toate faptele realizate în lume încep în imaginaţie."

Barbara G. Harrison

"Visarea este un act de pură imaginaţie, dovedind că în toţi oamenii există o putere creatoare, care dacă ar fi disponibilă în starea de veghe, ar face din fiecare om un Dante sau Shakespeare."

H.F. Hedge

Sunetul tocurilor unei doamne grăbite, uguitul porumbeilor, motorul unei maşini ce porneşte uşor către bulevard, un câine care latră fără motiv, o sonerie de telefon, un copil plăngând. Nu le puteţi vedea în imagine pe toate, dar vi le puteţi imagina. Psihicul uman are acest proces cognitiv care ne ajută atât în viaţa de zi cu zi în rezolvarea problemelor, cât şi pentru a ne poziţiona în "pantofii" altcuiva sau de ce nu, în a evada din stresul lumii cotidiene. Cu ajutorul imaginaţei putem umple strada din imagine cu oameni îmbrăcaţi la costum, grăbiţi să nu întârzie la serviciu. Putem să o şi golim de toate elementele care o încarcă: maşinile parcate, semnul de circulaţie, porumbeii, firele de electricitate. Ne putem imagina toţi acei porumbei zburând printre clădiri? Bineînţeles. Putem plasa o paradă plină de oameni veseli şi îmbrăcaţi foarte colorat în mijlocul străzii? Ia încercaţi...

Evoluţie

O lume plină de contraste. Clădiri vechi, hoteluri noi, magazine părăsite, bănci, felinare, fire de electricitate, toate se împletesc într-o imagine puţin ciudată. Asemenea unui păinjen ce îşi întinde pânza în cele mai ciudate locuri, modernitatea a acaparat totul. Societatea se dezvoltă (slavă cerului, doar nu vrem să stăm pe loc). Dar oare procesul este unul suficient de rapid? Se pare că nu. Într-un fel e de bine deoarece rămân şi părţile vechi, intrate în istoria societăţii.
Şi dacă tot am adus aminte de evoluţie, şi dacă tot se vorbeşte despre Darwin în ultima vreme, de ce să nu tragem cu ochiul la căteva lucruri măreţe pe care le-a spus.

"It is not the strongest of the species that survive, nor the most intelligent, but the one most responsive to change."

"In the struggle for survival, the fittest win out at the expense of their rivals because they succeed in adapting themselves best to their environment."

“A man who dares to waste one hour of time has not discovered the value of life.”

“In the long history of humankind (and animal kind, too) those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed”

“The universe we observe has precisely the properties we should expect if there is, at bottom, no design, no purpose, no evil, no good, nothing but blind, pitiless indifference”

Renaştere

“Whether one believes in a religion or not, and whether one believes in rebirth or not, there isn't anyone who doesn't appreciate kindness and compassion.”

Dalai Lama

O pată verde sugerează că a venit primăvara. Uşor uşor se trece de la un oraş gri la unul puţin mai vesel, mai "fresh". Unii copaci sunt mai timizi. Rămân "dezbrăcaţi", fără un gram de jenă, încăpăţânaţi şi îngâmfaţi. Domnesc peste trotuare şi peste asfaltul prăfuit fără a lăsa vreo urmă de speranţă că vor urma exemplul celorlalţi. Dar nu mai e mult. Spiritul primăverii îi va cuprinde şi pe ei. Străzile vor fi din nou umbrite de coroanele verzi de frunze şi vor împrospăta aerul închis al oraşului, acumulat pe parcursul iernii. Stâlpii de electricitate şi felinarele vor rămâne singurele elemente golaşe din peisajul primăverii.

Linişte

"Moralul soldatului rus nu e întemeiat, aşa cum e curajul popoarelor din sud, pe un entuziasm care se aprinde şi se stinge repede; soldatul rus se înflăcărează şi se demoralizează greu. El n-are nevoie de efecte, de strigăte războinice, de cântece şi tobe; dimpotrivă, are nevoie de linişte şi de lipsa oricărei încordări. La un adevărat soldat rus n-o să vedeţi niciodată îngâmfare, bravadă, dorinţa de a se năuci, de a se îmbăta de succes în timpul primejdiei, ci dimpotrivă, modestie, simplitate şi o facultate de a vedea în primejdie altceva decât un pericol pur şi simplu. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale caracterului lui."

Lev Tolstoi

După cinci zile lucrătoare intense, pline de supărări, de oboseală, de stres, sfârşitul de săptămână vine ca o picătură de miere pe limba care nu a cunoscut alt gust decât cel al pelinului. Până şi maşinile profită de acest repaos. Îşi odihnesc cauciucurile pe trotuarele ude şi reci, şi "privesc" cu invidie spre casele cuprinse de tăcere în care şoferii care le-au condus toată săptămâna se odihnesc. Unele stau cu două roţi pe trotuar şi două pe stradă, altele şi mai chinuite din cauza lipsei de experienţă în parcare a stăpânilor. Dar nu se plânge niciuna. Tăcerea este voită, necesară chiar. Seara nu este aşteptată căci aduce mai aproape ziua de luni. Vor trebui să o ia de la capăt.
Nu fiţi critici. Nu compar o maşină cu un soldat rus. Pur şi simplu mi-a plăcut citatul.

Trăire

O zi frumoasă nu trebuie neapărat să fie plină de distracţie, de agitaţie, de acţiuni riscante şi pline de adrenalină. Bine, şi acele zile au farmecul lor. Dar o zi în care e pur şi simplu soare, un soare îmbătător care te face să ieşi din casă doar pentru a face o scurtă plimbare alături de patrupedul tău, de familie, doar de un singur prieten sau chiar doar tu şi cu tine. Asta înseamnă o zi cu adevărat frumoasă, o zi în care îţi dai seama că trăieşti prin simplul fapt că eşti martor la viaţa din jurul tău. Şi chiar dacă celelalte zile sunt la fel de nesigure ca şi dunga şerpuită din mijlocul stăzii de mai sus, "asfaltul" zilelor frumoase este mult mai puternic decât orice necaz. Strada continuă, chiar dacă linia din mijloc se termină.
Refrenul melodiei Highway 2-18 a celor de la The Bellamy Brothers este ilustrativ pentru acest post:

Hang on to your dreams
On that highway 2-18.
Live every day
Love it away
There's a whole world you've never seen.

Pesimism

Poate o să mă etichetaţi drept o persoană... pesimistă. Nu există prea multă viaţă în pozele pe care le-am împărtăşit cu voi, puţinii mei vizitatori. Dar nu mă condamnaţi. Rare sunt momentele în care prinzi Bucureştiul atât de calm (o fi ploaia de vină?). Şi freamătul străzilor pline de oameni şi de maşini are farmecul lui. Însă nu vedeţi în fiecare zi acelaşi peisaj? Nu simţiti mereu, şoferi fiind sau pietoni, îmbulzeala sufocantă din trafic? Vreţi să o priviţi şi în poze? Se rezolvă rapid, mult mai rapid decât dacă încerc să găsesc o stradă mai liniştită.
Închei cu o poezie ce mi-a atras atenţia şi care, după părerea mea, se potriveşte oarecum cu sentimentul pe care îl lasă imaginea alăturată. Enjoy.

Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă...
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...
Aurelia Tarniceri (Dansând cu lupii)

Dans

“Life is either a daring adventure or nothing. To keep our faces toward change and behave like free spirits in the presence of fate is strength undefeatable.”

Hellen Keller

Rămân prinsă încă în calmul aproape ireal al Sighişoarei. Îmi permit o slabă comparaţie cu al nostru Bucureşti (nu protestaţi!). Până şi copacii par mai vii, dornici de a "dansa". În oraşul nostru totul pare a fi îndreptat în jos. Priviţi crengile ţepoase, ridicate asemenea unor cuie atrase de magnet. Nu este un oraş static pentru că este vechi, ci este un oraş dinamic din acelaşi motiv. Viaţa este mai plină de pasiune, de emoţii reale, de încercări, lipsită de rutina de beton a unei capitale aglomerate. Poate nu asta arată poza, dar e scuzabilă. Era o perfectă zi de duminică. Până şi Dumnezeu se spune că s-a odihnit duminica.

Istorie

Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate - şi egoismul şi erorile sale.

Charles Abrams

Părăsind pentru un minunat sfârşit de săptămână capitala mult iubită, am colindat străzile din Sighişoara. Mintea mea nu poate coace suficiente adjective iar gramatica limbii române nu conţine din păcate destule grade de comparaţie pentru a descrie aceste străzi. Poate unora li se par lipsite de viaţă, terne, însă sunt pline de istorie, de taine, au un farmec pe care mulţi îl ignoră.
Gangul din imagine ar avea o groaza de mici istorisiri, de întâmplări cărora le-a fost martor secole întregi, dar care vor rămâne nerostite. Pietrele, printre care într-o zi ploioasă se scurge rapid o mini-Dunăre, au fost poate călcate de milioane de oameni, unii chiar intrând în istorie. Felinarul care atârnă nestingherit a luminat nopţile friguroase, chipurile grăbite, a "văzut" iubirea, ura, poate chiar crima şi a "auzit" secrete de mult îngropate.

Imobilitate

"I love art, and I love history, but it is living art and living history that I love. It is in the interest of living art and living history that I oppose so-called restoration. What history can there be in a building bedaubed with ornament, which cannot at the best be anything but a hopeless and lifeless imitation of the hope and vigor of the earlier world?"

William Morris

O stradă "solitară". O stradă lispită de mişcare. Bucuria parcă s-a topit în asfaltul ud şi rece, visele zac amorţite în pereţii posaci ai clădirilor, viaţa urmează o linie dreaptă, fără suspans, fără pasiune, fără riscuri, fără plăcerea clipei intens trăită. Tăcerea solemnă ce a pus stăpânire pe acest colţişor al oraşului pare a fi hotărâtă să nu părăsească obloanele magazinelor uitate de timp. Poate soarele ar avea o putere mai mare şi ar însufleţi "inima" străzii.

Infinit

"E păcat să mori fără să fi trăit. Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti. Viaţa e un ţipăt între două tăceri. Nu te întreba niciodată pe care drum să o iei în viaţă, întreabă-te pe care să n-o iei."

Tudor Muşatescu

Un drum fără sfârşit. O lume în lume. Un cadru atipic pentru un oraş mult prea sufocant. Poate vă întrebaţi unde este mulţimea, unde este griul, unde este haosul. Şi nu, nu e un parc. Este o mică parte a oraşului, la o anumită oră, într-o anumită zi. Şi s-a întâmplat să fiu acolo.
Dacă aşa ar arăta toate drumurile vieţii, ale viitorului, aş păşi încrezătoare, m-aş avânta spre necunoscutul din faţa mea, aş îmbrăţişa infinitul. Dacă aşa arată prezentul, viaţa în momentul trăirii, nu aş mai vrea să plec. Aş vrea să opresc timpul, să imortalizez totul, ca într-o poză, să rămân în ea pentru eternitate. Dacă aşa arată trecutul, vreau să mă întorc, vreau să îl retrăiesc iar şi iar, să dau "replay" la nesfârşit, până se uzează banda. Dacă aşa arată doar un moment, din trecut, prezent sau viitor, sunt fericită. De ce? Pentru că l-am trăit, l-am imortalizat şi îl voi păstra pentru totdeauna.
Scuzaţi-mi fragilul moment de exuberanţă creatoare. Cei realişti sunt rugaţi să privească imaginea în miniatură şi rapid. Celor visători le recomand un "full view" şi: priviţi spre infinit!