Timpul

Momentele trec repede, mai ales cele frumoase. Orele se scurg fără simţire, minutele şi mai repede, secundele parcă nici nu există. Ca o maşină ce goneşte fulgerător pe autostradă fără frică de radar sau de accidente, aşa goneşte şi timpul. Trece uneori fără a lăsa o urmă. Se vede abia la finalul vieţii că a trecut.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.

Timpul sfâşie trupul celor ce vor să trăiască,
Îl devorează fără milă, ezitare sau regret.
Dar pentru cei ce se ascund sub mască
Timpul nu se mai grăbeşte, o ia încet.

Dureros eşti când atingi rănile vechilor amintiri,
Dulce eşti când alini amintirile vechilor iubiri.
Amar eşti când alungi un an ca pe o secundă,
Rece eşti când laşi bătrâneţea să ne-ajungă.

Rege peste tot şi-n toate,
Stăpân al vieţii şi al morţii,
Tu cari lumea pe-al tău spate
Şi ne duci pe calea sorţii.

Şi când ajungem la final de viaţă,
Stăm şi oftăm: timpul nu şi-a găsit leacul.
Acum nu ne mai uităm în faţă.
Ne numărăm anii ce-au trecut cu sacul.