Momentele trec repede, mai ales cele frumoase. Orele se scurg fără simţire, minutele şi mai repede, secundele parcă nici nu există. Ca o maşină ce goneşte fulgerător pe autostradă fără frică de radar sau de accidente, aşa goneşte şi timpul. Trece uneori fără a lăsa o urmă. Se vede abia la finalul vieţii că a trecut.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.
Timpul sfâşie trupul celor ce vor să trăiască,
Îl devorează fără milă, ezitare sau regret.
Dar pentru cei ce se ascund sub mască
Timpul nu se mai grăbeşte, o ia încet.
Dureros eşti când atingi rănile vechilor amintiri,
Dulce eşti când alini amintirile vechilor iubiri.
Amar eşti când alungi un an ca pe o secundă,
Rece eşti când laşi bătrâneţea să ne-ajungă.
Rege peste tot şi-n toate,
Stăpân al vieţii şi al morţii,
Tu cari lumea pe-al tău spate
Şi ne duci pe calea sorţii.
Şi când ajungem la final de viaţă,
Stăm şi oftăm: timpul nu şi-a găsit leacul.
Acum nu ne mai uităm în faţă.
Ne numărăm anii ce-au trecut cu sacul.

Hello!
RăspundețiȘtergeregreeting from Indonesia!
Wow, you have nice blog;
RăspundețiȘtergerevisit me. some pictures of IRAN.
http://mehrazan.blogspot.com
TNX
Viata cu adevarat traita este in trecut sau in viitor - prezentul este un interludiu..un straniu interludiu in care recurgem la trecut sau viitor ca sa ne slujeasca drept marturie ca traim. - Eugene O’Neill
RăspundețiȘtergerevery good blog, congratulations
RăspundețiȘtergereregard from Reus Catalonia
thank you
Your blog looks to be a beautiful statement of whom you are. I just wish I could read it.
RăspundețiȘtergerethanks for the comment.
RăspundețiȘtergereyou have a nice blog too..
sadly i cant read it.
i wish i could understand those blurbs from you.
RăspundețiȘtergereand ya, greeting from malaysia.
thanks for the comment by the way.
you got good blog here.
keep on writing dear.
:)
Stii cum spunea Blaga, nu? "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu exista moarte, nu e nici iubire, şi totuşi, te rog: opreşte, doamne ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!"
RăspundețiȘtergereDin pacate, e imposibil...so, carpe diem:)