Soap bubbles

Gol

Ochiul - oglinda sufletului II

Visare

"Visele nu sunt nimic altceva decât idei incoerente, prilejuite de un somn parţial sau imperfect."
Benjamin Rush

Cât de ilogice sunt unele vise? Oameni pe care îi cunoaştem sau nu, locuri ciudate unde am fost sau nu, lucruri ce nu îşi au rostul, sunt unite în acea secundă numită vis care este foarte repede uitată după trezire. Nu spun că toate sunt la fel. Unele corespund realităţii mai bine decât altele.
Procesul de visare a fost analizat poate mai mult decât alte părţi ale vieţii umane. Psihologi, oameni de ştiinţă, filosofi, toţi au încercat să găsească explicaţii, semnificaţii pentru filmele nocturne ale omului. Cărţi întregi de analiză au ieşit de sub tipar, care mai de care mai "specializate". Analiza simbolică a fiecărei părţi sau imagini care poate apărea în vis se găseşte peste tot sub forma dicţionarelor de vise. Poate fiecare dintre noi a fost curios la un moment dat să afle semnificaţia unui anumit lucru care ne-a apărut în vis şi am consultat unul din aceste dicţionare. Câţi dintre voi a-ţi luat în serios explicaţia pentru că i s-a părut plauzibilă şi câţi a-ţi râs şi a-ţi închis pagina de internet sau cartea?

Răzbunare

"Cine vorbeşte bine despre cel care îl vorbeşte de rău e mai presus de orice laudă. Nu este răzbunare mai eroică decât aceea prin talent şi merit, adică prin lucrurile care răpun, înfrâng invidiile." (Baltasar Gracian)
"Jur că nu sunt un om care nu poate uita o jignire şi abia aşteaptă să se răzbune. Nu încape îndoială că dintotdeauna doream să mă răzbun pe cei care mă jigniseră, dar jur că nici nu concepeam altă răzbunare decât să-i umilesc prin mărinimia mea. Voiam să le răsplătesc răul prin bine şi mi-era destul ca ei să simtă mărinimia mea, s-o înţeleagă, ca să mă socotesc răzbunat." (Dostoievski "Adolescentul")

Cu toţii ne-am confruntat la un moment dat cu dorinţa de a-i plăti cu aceiaşi monedă unei persoane care ne-a înşelat încrederea sau ne-a rănit. Am proiectat în planul imaginar diverse scenarii şi metode de răzbunare, toate având ca rezultat o mare satisfacţie. Nefericirea altuia, ca urmare a unei nefericiri provocate nouă pare la prima vedere a fi cea mai scumpă recompensă. Dar câte persoane care au dus până la capăt această dorinţă au avut parte la final de acea satisfacţie intensă? Poate pentru căteva momente am zâmbit răutăcios, am produs câteva exclamaţii de fericire şi ne-am lăudat în stânga şi în dreapta de isprava noastră. Dar ceva consistent a rămas după toate acestea? Cât timp persistă fericirea? Răul personal poate fi îndreptat prin alt rău? Sau pur şi simplu este suficient că am fost "răzbunaţi"?

Credinţă

"Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decât oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit până dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decât să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, un dezgust de pământ şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avântându-se în neant, ca Iisus de pe cruce..."
Emil Cioran

Credinţa în Dumnezeu este ceva ce fiecare poartă în suflet, într-o cantitate mai mare sau mai mică. Este de fapt greşit să cuantificăm credinţa. Nu este ceva ce se poate măsura. Fiecare persoană crede în felul ei. Unii merg la biserică deoarece consideră că este o dovadă a acestei credinţe. Alţii sunt mai rezervaţi. Unii se roagă, alţii se mulţumesc doar cu semnul crucii atunci când trec pe lângă un lăcaş. Unii nu înţeleg de ce Dumnezeu permite să se întâmple nenorocirile din lume şi îl condamnă. Alţii sunt de părere că omul este la fel de responsabil pentru tot şi că Dumnezeu este acolo atunci când omul vrea cu adevărat să schimbe ceva, îl ajută, îi dă putere.
Este dreptul fiecăruia să aleagă credinţa sau nu. Vă las cu o melodie ce spune multe.

Rătăcire

"De ce închizi pe jumătate ochii, în joacă, şi ne arunci priviri încete? Încetează, încetează; zadarnică îţi e osteneala. Acum suntem alţii. Tinereţea s-a dus. Nazuinţa noastră e pădurea. Rătacirea a dispărut. Noi privim reţeaua magică a lumii ca pe un lucru de nimic. "

Bhartrhari

Privesc amorţită spre cămpiile ce se întind pe marginile şoselei. Din când în când două şosele se intersectează. Unele sunt îmbrăţişate de arbori masivi, goi, altele se întind la nesfârşit fără a cunoaşte umbra, decât întunericul total. Sunetul motorului este mult prea slab ca să întrerupă somnul pisajelor imobile. Gândrile îmi zboară aiurea. Nu pot să leg o idee clară în minte. Îmi scot Mp3-ul. Drumul se scurge mai uşor cu muzică în timpane. Versurile se succed ritmic. Câteodată le urmăresc. "On a long and lonesome highway, east of Omaha/ You can listen to the engines moanin'..." . Apoi pierd şirul. Îmi revin în minte câteva amintiri, dar dispar la fel de repede. Nu sunt uitate ci doar aruncate în "background". Nu am încercat niciodată să privesc drumul din perspectiva unui hoionar... mereu cu rucsacul în spate, oraş după oraş, intersecţie după intersecţie. Lasă totul în urmă. Nu se opreşte, nu se ataşează. "I walk these streets, a loaded six string on my back/ I play for keeps, 'cause I might not make it back/ I been everywhere, and I'm standing tall/ I've seen a million faces an I've rocked them all..." A fi un rătăcitor... Simt cum ochii părăsesc câmpiile întine. Îmi e somn. A fi un rătăcitor... fără oprire, fără ţel...

Perspective

"Photography is not about cameras, gadgets and gismos. Photography is about photographers. A camera didn't make a great picture any more than a typewriter wrote a great novel."

Peter Adams

Îmi place fotografia. Îmi place să cred că pot capta toate aspectele unui moment dintr-o zi oarecare, într-o oră oarecare. Consider că o imagine nu cuprinde doar materia în sine, ci şi gândurile, senzaţiile, starea lucrurilor din acel moment şi multe altele. Tot ce contează este să ştii cum să priveşti o poză. Citatul de mai sus cuprinde poate cel mai important aspect al acestui domeniu. Important este fotograful. El se expune pe sine în poză. Imaginea este cea mai subiectivă formă de exprimare. Într-un text ne expunem gândurile, opiniile, însă într-o poză ne expunem cu totul. Personalitatea, sentimentele, perspectiva asupra celor fotografiate. Fotograful vede ceva. Îi încântă ochiul. Se poziţionează fată de acel ceva în funcţie de unghiul pe care îl consideră cel mai potrivit. Acest unghi însă poate fi considerat nepotrivit de un alt fotograf. Imaginea de mai sus poate fi un exemplu bun. Mie strada mi s-a părut mult mai plăcută de pe trotuar. Altcuiva însă i s-ar fi părut mai bună o captură făcută din mijlocul străzii. Am ales unghiul acesta pentru că mi se pare că accentuează partea romantică a oraşului, partea veche, plină de istorie. Din mijlocul străzii totul părea puţin prea neînsufleţit, prea banal. Poate când priviţi aceată poză aveţi alte păreri, poate vă inspiră altceva. Fiecare cu personalitatea lui.

Duritate

"Idealul Partidului era ceva imens, terifiant şi scânteietor: o lume de oţel şi de beton armat, cu maşini monstruoase şi arme înspăimântătoare, o ţara de război şi de fanatici în bloc, umăr la umăr, într-o unitate desăvârşită; care gândesc la fel şi strigă la nesfârşit acelaşi slogan; lucrând, luptând, triumfând fără nici un răgaz, pedepsind pe tradători...trei sute de milioane de indivizi, toţi ca unul după chip şi asemănare. Realitatea însa era cu totul alta: oraşe lugubre, cutreierate dintr-un capăt în altul de oameni flămânzi, încălţaţi în bocanci sparţi, locuind în case năruite şi mucede din secolul XIX, în care stăruise mai ales putoarea de ciorbă de varză şi de closet."

Un superb pasaj din cartea "1984" a lui George Orwell. Am citit cartea pe la începutul ultimului an de liceu, şi am reţinut exact la ce pagină se află pasajul. Un roman vechi, dar poate din ce în ce mai apropiat de prezent. Regăsim, chiar în acest pasaj aspecte ale vieţii moderne? Aspecte din societate aşa cum este ea astăzi? Poate nu toţi oamenii seamănă între ei... dar nu se vrea atingerea perfecţiunii umane? Nu este o lume "de oţel şi de beton"? Nu sunt construite pe zi ce trece mai multe "maşini monstruoase"? Dar şi cealaltă realitate este prezentă, plină de sărăcie. Este însă ignorată. Războiul permanent din toate domeniile este prezentat cu fervoare la televizor. Sărăcia atinge paginile ziarelor doar atunci când se vrea atingerea emoţiilor pentru un tiraj mai mare. Tabloidele sunt flămânde după scandal, talk-show-urile după politică. Puterile lumii se întrec în avioane, bombe, bani. Alte aspecte sunt reduse ca importanţă.
Ignoraţi-mi discursul aprins dacă nu vedeţi legătura între imagine şi tema aleasă. Este întradevăr o legătură aproape insesizabilă. Vă puteţi bucura de poză fără a vă stoarce emisferele cerebelului. Degetele mele s-au conectat inconştient cu fervoarea gândurilor şi nu am putu să mă opresc din scris. Enjoy!

Impresie

"Sărăcia nu este un viciu dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni niciodată." Fedor Mihailovici Dostoievski

Nu avem dreptul să judecăm. Deşi asta este trăsătura de bază a omului, după părerea mea. Omul judecă, etichetează, critică. Aparenţele stau la baza atitudinilor pe care omul le ia în raport cu ceilalţi. "Prima impresie contează", o expresie mai mult decât adevărată. Acel prim gând care ne trece prin cap atunci când cunoaştem o persoană nouă. Cu greu reuşim să ne schimbăm impresia despre ea. Sigur, putem spune că deobicei nu este nevoie, căci aşa este persoana. Dar oare nu este aşa pentru că îi impunem involuntar să adopte acea atitudine? Sau poate că tot inconştient nu ne schimbăm opinia dearece nu vrem să recunoaştem că nu am avut dreptate. În firea umană stă încolţită o sămânţă de răutate indiferent de acţiunile şi de comportamentul fiecăruia. La unii se manifestă mai rar, la alţii mai des. Dar la urma urmei, toţi suntem la fel de asprii atunci când îi criticăm pe ceilalţi, chiar dacă o facem doar mental.
O dicuţie ce se poate întinde la nesfârşit. Este poate mult prea profundă pentru ceea ce vroiam să povestesc. În momentul când am vrut să intru pe această străduţă o prietenă mi-a spus: "Nu, hai să găsim alt loc. Pun pariu că în casele astea locuiesc oameni foarte dubioşi." Atât de mult contează prima impresie.

Pesimism

Poate o să mă etichetaţi drept o persoană... pesimistă. Nu există prea multă viaţă în pozele pe care le-am împărtăşit cu voi, puţinii mei vizitatori. Dar nu mă condamnaţi. Rare sunt momentele în care prinzi Bucureştiul atât de calm (o fi ploaia de vină?). Şi freamătul străzilor pline de oameni şi de maşini are farmecul lui. Însă nu vedeţi în fiecare zi acelaşi peisaj? Nu simţiti mereu, şoferi fiind sau pietoni, îmbulzeala sufocantă din trafic? Vreţi să o priviţi şi în poze? Se rezolvă rapid, mult mai rapid decât dacă încerc să găsesc o stradă mai liniştită.
Închei cu o poezie ce mi-a atras atenţia şi care, după părerea mea, se potriveşte oarecum cu sentimentul pe care îl lasă imaginea alăturată. Enjoy.

Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă...
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...
Aurelia Tarniceri (Dansând cu lupii)

3, 2, 1...

Bine, din păcate nu o să fie un blog în care vă prezint străzile din Philadelphia. Sper să vă mulţumiţi cu cele din eternul Bucureşti şi câte una din când în când din locurile pe care le vizitez. Ideea a răsărit de mult în capul meu, căci sunt o fană a... străzilor! Sunt foarte multe şi niciuna nu seamănă cu celelalte. O cotitură la stânga sau la dreapta, o bucată de asfalt uşor ciobită sau scufundată, un copac uscat sau dimpotrivă, unul fălos, verde, casele sau blocurile, prezenţa sau absenţa maşinilor parcate paşnic pe trotuare, legal sau nu. Fiecare stradă are povestea ei. Din nefericire nu am cum să le ştiu pe toate. Însă ce pot să scriu despre fiecare în parte este câte o impresie, un gând, o sesizare. Se creează uşor o mică poveste a străzii. Subiectivitatea poate fi o problemă, dar pe de altă parte, este un blog personal. Enjoy!