Pesimism

Poate o să mă etichetaţi drept o persoană... pesimistă. Nu există prea multă viaţă în pozele pe care le-am împărtăşit cu voi, puţinii mei vizitatori. Dar nu mă condamnaţi. Rare sunt momentele în care prinzi Bucureştiul atât de calm (o fi ploaia de vină?). Şi freamătul străzilor pline de oameni şi de maşini are farmecul lui. Însă nu vedeţi în fiecare zi acelaşi peisaj? Nu simţiti mereu, şoferi fiind sau pietoni, îmbulzeala sufocantă din trafic? Vreţi să o priviţi şi în poze? Se rezolvă rapid, mult mai rapid decât dacă încerc să găsesc o stradă mai liniştită.
Închei cu o poezie ce mi-a atras atenţia şi care, după părerea mea, se potriveşte oarecum cu sentimentul pe care îl lasă imaginea alăturată. Enjoy.

Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă...
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...
Aurelia Tarniceri (Dansând cu lupii)