Se afișează postările cu eticheta oraş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oraş. Afișați toate postările

03 aprilie 2011

Admirăm pericolul

Clădirile din centrul vechi sunt faimoase pentru aerul lor antic, dar şi pentru improbabilitatea acestora de a rezista la un cutremur mai mare de 6 grade. Dacă mergi pe Lipscani şi asculţi atent conversaţiile din jur, nu se poate să nu nimereşti în câteva şi subiectul "bulina roşie".

În ciuda stării deplorabile în care se află aceste clădiri, ele sunt încă locuite. Unii dintre locatari nu se pot muta pentru că nu au unde. Şansele de a vinde un apartament aflat în aceste imobile sunt practic nule. Agenţiile imobiliare nici nu le mai pun pe lista de oferte. Ar rămâne acolo încă odată pe atât cât a trecut decând au fost construite.

Nimeni nu neagă valoarea istorică a centrului vechi. Turiştii vin, admiră, fac poze şi pleacă. Bucureştenii care nu locuiesc acolo au cam acelaşi traseu. Cu toţii ne bucurăm de o seară liniştită la una din terasele situate la parterul acestor clădiri, însă puţin sunt cei care conştientizează riscul la care se expun atunci când intră într-o cafenea care are deasupra 3-4 etaje de o rezistenţă îndoielnică. De refăcut nu se pune problema. Bugetul ţării merge spre alte domenii. Se va constata necesitatea unei recondiţionări abia atunci când nu va mai fi nimic de recondiţionat.

07 septembrie 2010

Ruine (1)




Am petrecut o zi printre ruine (Moara lui Assan). Nu vreau să dau în poetism cronic. A fost superb. Şi cam atât. Am escaladat ruinele, mai cu teamă, mai cu tupeu. Teamă de un posibil colaps, dar şi de eventualii "localnici" clandestini. Tupeu pentru că se meritau explorate. Cel mai ciudat "fenomen" pe care l-am întâlnit în această mini-expediţie a fost multitudinea de pantofi, împrăştiaţi printre moloz, cărămizi şi boscheţi. Oare aparţineau altora care s-au avântat pe acolo? Cine ştie... Important e că am părăsit acel loc cu 235 de poze şi cu ambii pantofi în picioare.

31 iulie 2010

Culoare fără culoare


Metafora-clişeu, utlizată deja excesiv prin poezii şi diverse articole, "oraşul gri", poate fi utilizată cu sensul ei pur denotativ. Cladirile sunt gri. Asfaltul este gri. Cerul este cenuşiu. Dacă iei o poză cu o cladire care să zicem că este de culoare albastră (sau oricare alta, în fucţie de preferinţele fiecăruia), şi apoi îi aplici, după standardele moderne, câteva efecte, sau filtre sau cum vreţi să le numiţi, unul din posibilele rezultate este o cladire gri. De ce oare arta contemporană, în special fotografia, este atât de hotărâtă să modifice imaginea captată din realitate? Este pur şi simplu o modă, un trend, un curent? Sau metaforele sunt deja bătute în cuie iar realitatea trebuie modificată în funcţie de acestea?

29 iulie 2010

Tablou


Deşi veche, o clădire stă întotdeauna mândră înfruntând orice fel de vreme, până când îşi v-a întâlni sfârşitul.

28 iulie 2010

Ascunzis


Unul dintre "tag-urile" pe care le folosesc pentru postările mele este "lucruri mărunte". Am ezitat să îl folosesc pentru această poză. Nu mă întrebaţi de ce. Aş îndrăzni să spun pentru că este o imagine grandioasă. Cred că aş fi contrazisă de mulţi, inclusiv de mine însămi. Am văzut imagini mult mai pline, mai superbe, care te lasă pur şi simplu fără grai. Nu ştiu însă de ce această "bucată" de lume îmi inspiră ceva măreţ. Poate pentru că îmi aduce aminte de acele conace boiereşti de pe vremea când femeile încă purtau rochii iar la petreceri bărbaţii se retrăgeau în camera pentru fumat şi jucau cărţi. Nu era o eră chiar aşa de rea nu?

29 iunie 2009

Alb

Să ne amintim de iarnă. Cum e mai bine? Să ne topim sau să dârdâim? Eu prefer vara. Dar trebuie să recunosc că din punct de vedere estetic, iarna are o poziţie destul de bună în clasament.


"Sometimes our fate resembles a fruit tree in winter. Who would think that those branches would turn green again and blossom, but we hope it, we know it. " Goethe

25 iunie 2009

Panoramă

Poate că vederea de la fereastra camerei mele nu este una dintre cele mai frumoase, însă frumuseţea depinde şi de momentul zilei pe care îl alegi pentru a o privi. ( Plus un cântec, ca să completeze imaginea.)


leonard cohen THE WINDOW
Asculta mai multe audio Muzica

11 iunie 2009

Un colţ de rai


"A couple of hundred years ago, Benjamin Franklin shared with the world the secret of his success. Never leave that till tomorrow, he said, which you can do today. This is the man who discovered electricity. You think more people would listen to what he had to say. I don't know why we put things off, but if I had to guess, I'd have to say it has a lot to do with fear. Fear of failure, fear of rejection, sometimes the fear is just of making a decision, because what if you're wrong? What if you're making a mistake you can't undo? The early bird catches the worm. A stitch in time saves nine. He who hesitates is lost. We can't pretend we hadn't been told. We've all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard the damn poets urging us to seize the day. Still sometimes we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today's possibility under tomorrow's rug until we can't anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying. "

Scuzaţi-mi lungul citat şi puţinele cuvinte proprii. Câteodată vorbele sunt insignifiante.

10 mai 2009

Învălmăşeală

"New York este un oraş de înălţimi geometrice, un deşert încremenit de grilaje şi zăbrele, un infern de abstracţiune verzuie sub un cer întins, o adevărată metropolă din care omul este absent tocmai prin înghesuirea sa."
Roland Barthes


Îmi plac week-end-urile. Cui nu îi plac? Te relaxezi, fie acasă, citind o carte, urmărind un film sau pur şi simplu pierzând vremea cu nimicuri, fie în oraş, la cinema, în parc, la o terasă cu prietenii. A doua variantă este poate cea mai des aleasă, în special atunci când gradele ating o valoare îmbietoare. Aglomeraţia însă taie toată buna dispoziţie. Parcurile arhipline, străzile la fel. Câteva restaurante cu terasă sunt mai libere doar din motiv că sunt greu de găsit.
Cu toţii încercăm să petrecem zilele libere cât mai plăcut. Se întâmplă totuşi să avem parte şi de neplăceri. Cu toate astea, nu are rost să pierdem ocazia de a petrece cât mai mult timp cu prietenii.

30 aprilie 2009

Trecători

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger…apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!
(Charles Baudelaire "Unei trecătoare")

Parcurgem în grabă străzile, trotuarele, fără a observa ce se întâmplă în jurul nostru, fără a fi atenţi la cei ce trec pe lângă noi, la fel de nepăsători. Aţi încercat vreodată să priviţi chipurile celor din jurul vostru, din metrou, autobuz sau când aşteptaţi la semafor ca să traversaţi? Aţi observat tristeţea, îngrijorarea, frământările sau bucuria, încântarea pe care le au ceilalţi? Ce culoare aveau ochii celui din faţa ta din autobuz astăzi?

26 aprilie 2009

Privire

O plimbare prin parc îţi poate aduce multe "întâlniri" neprevăzute. Am fost oprită în aceiaşi zi şi pe aceiaşi alee de 3 personaje: o doamnă extrem de religioasă care încerca cu disperare să mă convingă de aumite lucruri legate de credinţă, un domn mai în vârstă care s-a recomandat drept un fumător înrăit şi mi-a cerut o "ţigaretă" şi de un boschetar turmentat dar voios care mi-a redat o grămadă de mici anecdote şi ghicitori. Printre acestea, una mi-a rămas întipărită în minte: care este cea mai preţioasă parte a corpului uman? Răspunsul a venit imediat: ochii.
Un subiect deloc nou, abordat de poeţi, de actori, de îndrăgostiţi. Ochii, cu toate tainele lor, oglinzi ale sufletului, "trădători" ai sentimentelor, "ucigaşi" mai cruzi decât armele.
Thoreau: "..nestemata trupui." ; V. Butulescu: "Judecătorii luminii. " ; Heraclitus: "... martorul cel mai de încredere...". Multe definiţii, multe metafore. Poate este într-adevăr cea mai preţioasă parte a omului.