Imaginaţie

"Fanteziile sunt mai mult decât substitute pentru o realitate neplăcută; sunt şi repetiţii generale, planuri. Toate faptele realizate în lume încep în imaginaţie."

Barbara G. Harrison

"Visarea este un act de pură imaginaţie, dovedind că în toţi oamenii există o putere creatoare, care dacă ar fi disponibilă în starea de veghe, ar face din fiecare om un Dante sau Shakespeare."

H.F. Hedge

Sunetul tocurilor unei doamne grăbite, uguitul porumbeilor, motorul unei maşini ce porneşte uşor către bulevard, un câine care latră fără motiv, o sonerie de telefon, un copil plăngând. Nu le puteţi vedea în imagine pe toate, dar vi le puteţi imagina. Psihicul uman are acest proces cognitiv care ne ajută atât în viaţa de zi cu zi în rezolvarea problemelor, cât şi pentru a ne poziţiona în "pantofii" altcuiva sau de ce nu, în a evada din stresul lumii cotidiene. Cu ajutorul imaginaţei putem umple strada din imagine cu oameni îmbrăcaţi la costum, grăbiţi să nu întârzie la serviciu. Putem să o şi golim de toate elementele care o încarcă: maşinile parcate, semnul de circulaţie, porumbeii, firele de electricitate. Ne putem imagina toţi acei porumbei zburând printre clădiri? Bineînţeles. Putem plasa o paradă plină de oameni veseli şi îmbrăcaţi foarte colorat în mijlocul străzii? Ia încercaţi...

Evoluţie

O lume plină de contraste. Clădiri vechi, hoteluri noi, magazine părăsite, bănci, felinare, fire de electricitate, toate se împletesc într-o imagine puţin ciudată. Asemenea unui păinjen ce îşi întinde pânza în cele mai ciudate locuri, modernitatea a acaparat totul. Societatea se dezvoltă (slavă cerului, doar nu vrem să stăm pe loc). Dar oare procesul este unul suficient de rapid? Se pare că nu. Într-un fel e de bine deoarece rămân şi părţile vechi, intrate în istoria societăţii.
Şi dacă tot am adus aminte de evoluţie, şi dacă tot se vorbeşte despre Darwin în ultima vreme, de ce să nu tragem cu ochiul la căteva lucruri măreţe pe care le-a spus.

"It is not the strongest of the species that survive, nor the most intelligent, but the one most responsive to change."

"In the struggle for survival, the fittest win out at the expense of their rivals because they succeed in adapting themselves best to their environment."

“A man who dares to waste one hour of time has not discovered the value of life.”

“In the long history of humankind (and animal kind, too) those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed”

“The universe we observe has precisely the properties we should expect if there is, at bottom, no design, no purpose, no evil, no good, nothing but blind, pitiless indifference”

Renaştere

“Whether one believes in a religion or not, and whether one believes in rebirth or not, there isn't anyone who doesn't appreciate kindness and compassion.”

Dalai Lama

O pată verde sugerează că a venit primăvara. Uşor uşor se trece de la un oraş gri la unul puţin mai vesel, mai "fresh". Unii copaci sunt mai timizi. Rămân "dezbrăcaţi", fără un gram de jenă, încăpăţânaţi şi îngâmfaţi. Domnesc peste trotuare şi peste asfaltul prăfuit fără a lăsa vreo urmă de speranţă că vor urma exemplul celorlalţi. Dar nu mai e mult. Spiritul primăverii îi va cuprinde şi pe ei. Străzile vor fi din nou umbrite de coroanele verzi de frunze şi vor împrospăta aerul închis al oraşului, acumulat pe parcursul iernii. Stâlpii de electricitate şi felinarele vor rămâne singurele elemente golaşe din peisajul primăverii.

Linişte

"Moralul soldatului rus nu e întemeiat, aşa cum e curajul popoarelor din sud, pe un entuziasm care se aprinde şi se stinge repede; soldatul rus se înflăcărează şi se demoralizează greu. El n-are nevoie de efecte, de strigăte războinice, de cântece şi tobe; dimpotrivă, are nevoie de linişte şi de lipsa oricărei încordări. La un adevărat soldat rus n-o să vedeţi niciodată îngâmfare, bravadă, dorinţa de a se năuci, de a se îmbăta de succes în timpul primejdiei, ci dimpotrivă, modestie, simplitate şi o facultate de a vedea în primejdie altceva decât un pericol pur şi simplu. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale caracterului lui."

Lev Tolstoi

După cinci zile lucrătoare intense, pline de supărări, de oboseală, de stres, sfârşitul de săptămână vine ca o picătură de miere pe limba care nu a cunoscut alt gust decât cel al pelinului. Până şi maşinile profită de acest repaos. Îşi odihnesc cauciucurile pe trotuarele ude şi reci, şi "privesc" cu invidie spre casele cuprinse de tăcere în care şoferii care le-au condus toată săptămâna se odihnesc. Unele stau cu două roţi pe trotuar şi două pe stradă, altele şi mai chinuite din cauza lipsei de experienţă în parcare a stăpânilor. Dar nu se plânge niciuna. Tăcerea este voită, necesară chiar. Seara nu este aşteptată căci aduce mai aproape ziua de luni. Vor trebui să o ia de la capăt.
Nu fiţi critici. Nu compar o maşină cu un soldat rus. Pur şi simplu mi-a plăcut citatul.

Trăire

O zi frumoasă nu trebuie neapărat să fie plină de distracţie, de agitaţie, de acţiuni riscante şi pline de adrenalină. Bine, şi acele zile au farmecul lor. Dar o zi în care e pur şi simplu soare, un soare îmbătător care te face să ieşi din casă doar pentru a face o scurtă plimbare alături de patrupedul tău, de familie, doar de un singur prieten sau chiar doar tu şi cu tine. Asta înseamnă o zi cu adevărat frumoasă, o zi în care îţi dai seama că trăieşti prin simplul fapt că eşti martor la viaţa din jurul tău. Şi chiar dacă celelalte zile sunt la fel de nesigure ca şi dunga şerpuită din mijlocul stăzii de mai sus, "asfaltul" zilelor frumoase este mult mai puternic decât orice necaz. Strada continuă, chiar dacă linia din mijloc se termină.
Refrenul melodiei Highway 2-18 a celor de la The Bellamy Brothers este ilustrativ pentru acest post:

Hang on to your dreams
On that highway 2-18.
Live every day
Love it away
There's a whole world you've never seen.

Pesimism

Poate o să mă etichetaţi drept o persoană... pesimistă. Nu există prea multă viaţă în pozele pe care le-am împărtăşit cu voi, puţinii mei vizitatori. Dar nu mă condamnaţi. Rare sunt momentele în care prinzi Bucureştiul atât de calm (o fi ploaia de vină?). Şi freamătul străzilor pline de oameni şi de maşini are farmecul lui. Însă nu vedeţi în fiecare zi acelaşi peisaj? Nu simţiti mereu, şoferi fiind sau pietoni, îmbulzeala sufocantă din trafic? Vreţi să o priviţi şi în poze? Se rezolvă rapid, mult mai rapid decât dacă încerc să găsesc o stradă mai liniştită.
Închei cu o poezie ce mi-a atras atenţia şi care, după părerea mea, se potriveşte oarecum cu sentimentul pe care îl lasă imaginea alăturată. Enjoy.

Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă...
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...
Aurelia Tarniceri (Dansând cu lupii)

Dans

“Life is either a daring adventure or nothing. To keep our faces toward change and behave like free spirits in the presence of fate is strength undefeatable.”

Hellen Keller

Rămân prinsă încă în calmul aproape ireal al Sighişoarei. Îmi permit o slabă comparaţie cu al nostru Bucureşti (nu protestaţi!). Până şi copacii par mai vii, dornici de a "dansa". În oraşul nostru totul pare a fi îndreptat în jos. Priviţi crengile ţepoase, ridicate asemenea unor cuie atrase de magnet. Nu este un oraş static pentru că este vechi, ci este un oraş dinamic din acelaşi motiv. Viaţa este mai plină de pasiune, de emoţii reale, de încercări, lipsită de rutina de beton a unei capitale aglomerate. Poate nu asta arată poza, dar e scuzabilă. Era o perfectă zi de duminică. Până şi Dumnezeu se spune că s-a odihnit duminica.

Istorie

Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate - şi egoismul şi erorile sale.

Charles Abrams

Părăsind pentru un minunat sfârşit de săptămână capitala mult iubită, am colindat străzile din Sighişoara. Mintea mea nu poate coace suficiente adjective iar gramatica limbii române nu conţine din păcate destule grade de comparaţie pentru a descrie aceste străzi. Poate unora li se par lipsite de viaţă, terne, însă sunt pline de istorie, de taine, au un farmec pe care mulţi îl ignoră.
Gangul din imagine ar avea o groaza de mici istorisiri, de întâmplări cărora le-a fost martor secole întregi, dar care vor rămâne nerostite. Pietrele, printre care într-o zi ploioasă se scurge rapid o mini-Dunăre, au fost poate călcate de milioane de oameni, unii chiar intrând în istorie. Felinarul care atârnă nestingherit a luminat nopţile friguroase, chipurile grăbite, a "văzut" iubirea, ura, poate chiar crima şi a "auzit" secrete de mult îngropate.

Imobilitate

"I love art, and I love history, but it is living art and living history that I love. It is in the interest of living art and living history that I oppose so-called restoration. What history can there be in a building bedaubed with ornament, which cannot at the best be anything but a hopeless and lifeless imitation of the hope and vigor of the earlier world?"

William Morris

O stradă "solitară". O stradă lispită de mişcare. Bucuria parcă s-a topit în asfaltul ud şi rece, visele zac amorţite în pereţii posaci ai clădirilor, viaţa urmează o linie dreaptă, fără suspans, fără pasiune, fără riscuri, fără plăcerea clipei intens trăită. Tăcerea solemnă ce a pus stăpânire pe acest colţişor al oraşului pare a fi hotărâtă să nu părăsească obloanele magazinelor uitate de timp. Poate soarele ar avea o putere mai mare şi ar însufleţi "inima" străzii.

Infinit

"E păcat să mori fără să fi trăit. Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti. Viaţa e un ţipăt între două tăceri. Nu te întreba niciodată pe care drum să o iei în viaţă, întreabă-te pe care să n-o iei."

Tudor Muşatescu

Un drum fără sfârşit. O lume în lume. Un cadru atipic pentru un oraş mult prea sufocant. Poate vă întrebaţi unde este mulţimea, unde este griul, unde este haosul. Şi nu, nu e un parc. Este o mică parte a oraşului, la o anumită oră, într-o anumită zi. Şi s-a întâmplat să fiu acolo.
Dacă aşa ar arăta toate drumurile vieţii, ale viitorului, aş păşi încrezătoare, m-aş avânta spre necunoscutul din faţa mea, aş îmbrăţişa infinitul. Dacă aşa arată prezentul, viaţa în momentul trăirii, nu aş mai vrea să plec. Aş vrea să opresc timpul, să imortalizez totul, ca într-o poză, să rămân în ea pentru eternitate. Dacă aşa arată trecutul, vreau să mă întorc, vreau să îl retrăiesc iar şi iar, să dau "replay" la nesfârşit, până se uzează banda. Dacă aşa arată doar un moment, din trecut, prezent sau viitor, sunt fericită. De ce? Pentru că l-am trăit, l-am imortalizat şi îl voi păstra pentru totdeauna.
Scuzaţi-mi fragilul moment de exuberanţă creatoare. Cei realişti sunt rugaţi să privească imaginea în miniatură şi rapid. Celor visători le recomand un "full view" şi: priviţi spre infinit!

Toamna

Cronologic se pare că o iau înapoi cu pozele. Aici era un început de toamnă. Verdele încă evident atrage atenţia, iar balta lasată de ploaie e aproape insesizabilă. Frunzele gălbui căzute poate prea devreme nu au format încă pătura specifică anotimpului. Aerul răcoros încă se mai simte. Închid ochii şi simt pe piele adierea uşoară a vântului post-pluvial. Imaginea mă trimite cu gândul la o superbă poezie a lui George Bacovia:

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
şi-i frig, şi burează.

Tablou

“The purpose of writing is to inflate weak ideas, obscure pure reasoning, and inhibit clarity. With a little practice, writing can be an intimidating and impenetrable fog!”
Bill Watterson

O superbă zi de toamnă. Anul trecut a fost făcută poza. Nu are rost să menţionez locaţia. Un miros sec, înăbuşitor persista atunci, şi de fiecare dată când privesc poza, simt cum o parte din acea senzaţie sufocantă revine abia perceptibilă. Urcuşul lin al străzii şi forma uşor curbată care se pierde în ceaţă imi aduce aminte de infantilele desene pe care le făceam la grădiniţă, când educatoarea ne-a arătat cum se desenează o stradă. Eram foarte încântată că am reuşit să imit perfect "măzgălitura" de pe tablă. În desen erau şi câţiva copaci, a căror înalţime se reducea cu cât strada "înainta". Din păcate realitatea ne prezintă, în loc de copaci, câţiva stâlpi de electricitate şi câteva felinare.
Griul oraşului (pentru că iubim cu toţii expresiile-clişeu) se încearcă "înveselit" de dunga portocalie. Rezultatul? Ceva abia sesizabil. Nici maşinile nu conferă dinamism acestei capturi. Această stradă, ca tot oraşul de altfel, este cufundată într-un moment static. Doar timpul se mişcă, uşor, abia sesizabil. Uitaţi-vă atenţi. Nu îl vedeţi?

3, 2, 1...

Bine, din păcate nu o să fie un blog în care vă prezint străzile din Philadelphia. Sper să vă mulţumiţi cu cele din eternul Bucureşti şi câte una din când în când din locurile pe care le vizitez. Ideea a răsărit de mult în capul meu, căci sunt o fană a... străzilor! Sunt foarte multe şi niciuna nu seamănă cu celelalte. O cotitură la stânga sau la dreapta, o bucată de asfalt uşor ciobită sau scufundată, un copac uscat sau dimpotrivă, unul fălos, verde, casele sau blocurile, prezenţa sau absenţa maşinilor parcate paşnic pe trotuare, legal sau nu. Fiecare stradă are povestea ei. Din nefericire nu am cum să le ştiu pe toate. Însă ce pot să scriu despre fiecare în parte este câte o impresie, un gând, o sesizare. Se creează uşor o mică poveste a străzii. Subiectivitatea poate fi o problemă, dar pe de altă parte, este un blog personal. Enjoy!