Artă stradală

Culoare fără culoare

Metafora-clişeu, utlizată deja excesiv prin poezii şi diverse articole, "oraşul gri", poate fi utilizată cu sensul ei pur denotativ. Cladirile sunt gri. Asfaltul este gri. Cerul este cenuşiu. Dacă iei o poză cu o cladire care să zicem că este de culoare albastră (sau oricare alta, în fucţie de preferinţele fiecăruia), şi apoi îi aplici, după standardele moderne, câteva efecte, sau filtre sau cum vreţi să le numiţi, unul din posibilele rezultate este o cladire gri. De ce oare arta contemporană, în special fotografia, este atât de hotărâtă să modifice imaginea captată din realitate? Este pur şi simplu o modă, un trend, un curent? Sau metaforele sunt deja bătute în cuie iar realitatea trebuie modificată în funcţie de acestea?

Ascunzis

Unul dintre "tag-urile" pe care le folosesc pentru postările mele este "lucruri mărunte". Am ezitat să îl folosesc pentru această poză. Nu mă întrebaţi de ce. Aş îndrăzni să spun pentru că este o imagine grandioasă. Cred că aş fi contrazisă de mulţi, inclusiv de mine însămi. Am văzut imagini mult mai pline, mai superbe, care te lasă pur şi simplu fără grai. Nu ştiu însă de ce această "bucată" de lume îmi inspiră ceva măreţ. Poate pentru că îmi aduce aminte de acele conace boiereşti de pe vremea când femeile încă purtau rochii iar la petreceri bărbaţii se retrăgeau în camera pentru fumat şi jucau cărţi. Nu era o eră chiar aşa de rea nu?

Învălmăşeală

"New York este un oraş de înălţimi geometrice, un deşert încremenit de grilaje şi zăbrele, un infern de abstracţiune verzuie sub un cer întins, o adevărată metropolă din care omul este absent tocmai prin înghesuirea sa."
Roland Barthes

Îmi plac week-end-urile. Cui nu îi plac? Te relaxezi, fie acasă, citind o carte, urmărind un film sau pur şi simplu pierzând vremea cu nimicuri, fie în oraş, la cinema, în parc, la o terasă cu prietenii. A doua variantă este poate cea mai des aleasă, în special atunci când gradele ating o valoare îmbietoare. Aglomeraţia însă taie toată buna dispoziţie. Parcurile arhipline, străzile la fel. Câteva restaurante cu terasă sunt mai libere doar din motiv că sunt greu de găsit.
Cu toţii încercăm să petrecem zilele libere cât mai plăcut. Se întâmplă totuşi să avem parte şi de neplăceri. Cu toate astea, nu are rost să pierdem ocazia de a petrece cât mai mult timp cu prietenii.

Compasiune

Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate.
Dostoievski, "Idiotul"

Dacă vrei ca cei din jurul tău sa fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune.
Dalai Lama

În ciuda profesiei spre care mă îndrept, rareori urmăresc ştirile. Televizorul stă câteodată neatins zile întregi. Iar atunci când decid totuşi să zapez câteva minute cu intenţia de a găsi ceva interesant de urmărit, sunt şocată de ceea ce văd. Pe un renumit post de ştiri se rula în fundal o filmare făcută probabil cu telefeonul. Cu toate acestea se putea vedea ce se întâmplă. Un poliţist trăgea de sacoşele unei bătrâne care probabil cerşea. Ca şi când nu ar fi fost suficient, poliţistul a tras şi de bătrână, târând-o pe trotuar, îmbrâncind-o fără milă. Nu ştiu ce comentau invitaţii sau prezentatorii, însă pe mine m-a şocat. Nu am aşteptat să văd ce se întâmplă mai departe.
Discuţii întregi despre direcţia greşită spre care a luat-o omenirea, despre atrocităţile oamenilor, despre "românul nostru", despre ţara noastră coruptă, toate acestea le ştim cu toţii. Se dezbat prin ziare, la televizor, în autobuz. Panta asta abruptă pe care am pornit hotărâţi, NOI ca naţiune dar şi NOI ca omenire trebuie să aibă undeva un început. Eu tind să cred că momentul în care a dispărut compasiunea este cel care a pus piedică vieţii.
Nu vreau să îl judec pe poliţistul respectiv. El singur are dreptul să-şi cântărească faptele, să decidă pentru sine, pentru conştiinţa lui dacă acţionează corect în tot ceea ce face în calitate de apărător al siguranţei publice. Eu pot doar să mă întreb nedumerită dacă întradevăr sentimente precum compasiunea, iubirea, respectul trec pe planul doi, trei sau chiar mai jos. Educaţia pe care am primit-o şi experienţele mele şi ale celor din jur m-au învăţat că orice pas, orice acţiune luată trebuie mai întâi cântărită şi că respectul faţă de ceilalţi, bătrâni, tineri, rude, străini trebuie pus întotdeauna în faţă.

Trecători

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger…apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!
(Charles Baudelaire "Unei trecătoare")

Parcurgem în grabă străzile, trotuarele, fără a observa ce se întâmplă în jurul nostru, fără a fi atenţi la cei ce trec pe lângă noi, la fel de nepăsători. Aţi încercat vreodată să priviţi chipurile celor din jurul vostru, din metrou, autobuz sau când aşteptaţi la semafor ca să traversaţi? Aţi observat tristeţea, îngrijorarea, frământările sau bucuria, încântarea pe care le au ceilalţi? Ce culoare aveau ochii celui din faţa ta din autobuz astăzi?

Superioritate

"De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor."
Ileana Vulpescu

Se aplică într-adevăr această caracterizare omului modern? Din nefericire da. Poate că sunt vestitele excepţii. Poate sunt mai mulţi decât credem. Poare că aceia care nu sunt aşa reprezintă sursa exploatată, mai mult sau mai puţin, de cei care nu se mulţumesc cu puţin. Dar oare e un lucru rău să nu te mulţumeşti cu puţin? Răspunsul evident e, bineînţeles, nu. Întotdeauna este bine să perseverezi, să nu te complaci într-o situaţie banală doar pentru că e comodă şi pentru că îţi este greu să îţi asumi riscuri. Dar de aici până la exagerare e un pas mic. A vrea mereu mai mult şi a încerca să obţii ceea ce vrei indiferent de mijloace are ca rezultat o viaţă superficială, lipsită de bucuriile mici, de sănătatea spirituală. Cu toate acestea, astfel de indivizi stăpânesc marea parte a societăţilor din ziua de azi.

Perspective

"Photography is not about cameras, gadgets and gismos. Photography is about photographers. A camera didn't make a great picture any more than a typewriter wrote a great novel."

Peter Adams

Îmi place fotografia. Îmi place să cred că pot capta toate aspectele unui moment dintr-o zi oarecare, într-o oră oarecare. Consider că o imagine nu cuprinde doar materia în sine, ci şi gândurile, senzaţiile, starea lucrurilor din acel moment şi multe altele. Tot ce contează este să ştii cum să priveşti o poză. Citatul de mai sus cuprinde poate cel mai important aspect al acestui domeniu. Important este fotograful. El se expune pe sine în poză. Imaginea este cea mai subiectivă formă de exprimare. Într-un text ne expunem gândurile, opiniile, însă într-o poză ne expunem cu totul. Personalitatea, sentimentele, perspectiva asupra celor fotografiate. Fotograful vede ceva. Îi încântă ochiul. Se poziţionează fată de acel ceva în funcţie de unghiul pe care îl consideră cel mai potrivit. Acest unghi însă poate fi considerat nepotrivit de un alt fotograf. Imaginea de mai sus poate fi un exemplu bun. Mie strada mi s-a părut mult mai plăcută de pe trotuar. Altcuiva însă i s-ar fi părut mai bună o captură făcută din mijlocul străzii. Am ales unghiul acesta pentru că mi se pare că accentuează partea romantică a oraşului, partea veche, plină de istorie. Din mijlocul străzii totul părea puţin prea neînsufleţit, prea banal. Poate când priviţi aceată poză aveţi alte păreri, poate vă inspiră altceva. Fiecare cu personalitatea lui.

Nepăsare

"You're obliged to pretend respect for people and institutions you think absurd. You live attached in a cowardly fashion to moral and social conventions you despise, condemn, and know lack all foundation. It is that permanent contradiction between your ideas and desires and all the dead formalities and vain pretenses of your civilization which makes you sad, troubled and unbalanced. In that intolerable conflict you lose all joy of life and all feeling of personality, because at every moment they suppress and restrain and check the free play of your powers. That's the poisoned and mortal wound of the civilized world."

Octave Mirbeau Torture Garden, "The Mission"

Elementul nelipsit din peisajul oraşului - reclama. McDonald's, Cora, Levi's, Domo şi multe altele. Împânzesc oraşul, şi chiar dacă sunt colorate, nu accentuează frumuseţea locului ci îl sufocă. Din cauza acestor forme de promovare omul a ajuns să le ignore, şi odată cu ele să ignore şi locul în sine. Străzile nu mai sunt privite cu admiraţie ci sunt luate ca atare. Se ajunge încet încet ca reclamele să nu îl mai determine pe trecător să le privească, ci să treacă nepăsător cu privirea peste ele fără a i se întipării în minte. Poate nu toţi, pentru că altfel nu s-ar mai înregistra vânzări ale produselor respective. Dar se observă o creştere semnificantă a celor care îşi îndreaptă privirea în altă parte atunci când dau de o reclamă.

Imaginaţie

"Fanteziile sunt mai mult decât substitute pentru o realitate neplăcută; sunt şi repetiţii generale, planuri. Toate faptele realizate în lume încep în imaginaţie."

Barbara G. Harrison

"Visarea este un act de pură imaginaţie, dovedind că în toţi oamenii există o putere creatoare, care dacă ar fi disponibilă în starea de veghe, ar face din fiecare om un Dante sau Shakespeare."

H.F. Hedge

Sunetul tocurilor unei doamne grăbite, uguitul porumbeilor, motorul unei maşini ce porneşte uşor către bulevard, un câine care latră fără motiv, o sonerie de telefon, un copil plăngând. Nu le puteţi vedea în imagine pe toate, dar vi le puteţi imagina. Psihicul uman are acest proces cognitiv care ne ajută atât în viaţa de zi cu zi în rezolvarea problemelor, cât şi pentru a ne poziţiona în "pantofii" altcuiva sau de ce nu, în a evada din stresul lumii cotidiene. Cu ajutorul imaginaţei putem umple strada din imagine cu oameni îmbrăcaţi la costum, grăbiţi să nu întârzie la serviciu. Putem să o şi golim de toate elementele care o încarcă: maşinile parcate, semnul de circulaţie, porumbeii, firele de electricitate. Ne putem imagina toţi acei porumbei zburând printre clădiri? Bineînţeles. Putem plasa o paradă plină de oameni veseli şi îmbrăcaţi foarte colorat în mijlocul străzii? Ia încercaţi...

Evoluţie

O lume plină de contraste. Clădiri vechi, hoteluri noi, magazine părăsite, bănci, felinare, fire de electricitate, toate se împletesc într-o imagine puţin ciudată. Asemenea unui păinjen ce îşi întinde pânza în cele mai ciudate locuri, modernitatea a acaparat totul. Societatea se dezvoltă (slavă cerului, doar nu vrem să stăm pe loc). Dar oare procesul este unul suficient de rapid? Se pare că nu. Într-un fel e de bine deoarece rămân şi părţile vechi, intrate în istoria societăţii.
Şi dacă tot am adus aminte de evoluţie, şi dacă tot se vorbeşte despre Darwin în ultima vreme, de ce să nu tragem cu ochiul la căteva lucruri măreţe pe care le-a spus.

"It is not the strongest of the species that survive, nor the most intelligent, but the one most responsive to change."

"In the struggle for survival, the fittest win out at the expense of their rivals because they succeed in adapting themselves best to their environment."

“A man who dares to waste one hour of time has not discovered the value of life.”

“In the long history of humankind (and animal kind, too) those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed”

“The universe we observe has precisely the properties we should expect if there is, at bottom, no design, no purpose, no evil, no good, nothing but blind, pitiless indifference”

Trăire

O zi frumoasă nu trebuie neapărat să fie plină de distracţie, de agitaţie, de acţiuni riscante şi pline de adrenalină. Bine, şi acele zile au farmecul lor. Dar o zi în care e pur şi simplu soare, un soare îmbătător care te face să ieşi din casă doar pentru a face o scurtă plimbare alături de patrupedul tău, de familie, doar de un singur prieten sau chiar doar tu şi cu tine. Asta înseamnă o zi cu adevărat frumoasă, o zi în care îţi dai seama că trăieşti prin simplul fapt că eşti martor la viaţa din jurul tău. Şi chiar dacă celelalte zile sunt la fel de nesigure ca şi dunga şerpuită din mijlocul stăzii de mai sus, "asfaltul" zilelor frumoase este mult mai puternic decât orice necaz. Strada continuă, chiar dacă linia din mijloc se termină.
Refrenul melodiei Highway 2-18 a celor de la The Bellamy Brothers este ilustrativ pentru acest post:

Hang on to your dreams
On that highway 2-18.
Live every day
Love it away
There's a whole world you've never seen.

Pesimism

Poate o să mă etichetaţi drept o persoană... pesimistă. Nu există prea multă viaţă în pozele pe care le-am împărtăşit cu voi, puţinii mei vizitatori. Dar nu mă condamnaţi. Rare sunt momentele în care prinzi Bucureştiul atât de calm (o fi ploaia de vină?). Şi freamătul străzilor pline de oameni şi de maşini are farmecul lui. Însă nu vedeţi în fiecare zi acelaşi peisaj? Nu simţiti mereu, şoferi fiind sau pietoni, îmbulzeala sufocantă din trafic? Vreţi să o priviţi şi în poze? Se rezolvă rapid, mult mai rapid decât dacă încerc să găsesc o stradă mai liniştită.
Închei cu o poezie ce mi-a atras atenţia şi care, după părerea mea, se potriveşte oarecum cu sentimentul pe care îl lasă imaginea alăturată. Enjoy.

Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă...
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...
Aurelia Tarniceri (Dansând cu lupii)

Istorie

Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate - şi egoismul şi erorile sale.

Charles Abrams

Părăsind pentru un minunat sfârşit de săptămână capitala mult iubită, am colindat străzile din Sighişoara. Mintea mea nu poate coace suficiente adjective iar gramatica limbii române nu conţine din păcate destule grade de comparaţie pentru a descrie aceste străzi. Poate unora li se par lipsite de viaţă, terne, însă sunt pline de istorie, de taine, au un farmec pe care mulţi îl ignoră.
Gangul din imagine ar avea o groaza de mici istorisiri, de întâmplări cărora le-a fost martor secole întregi, dar care vor rămâne nerostite. Pietrele, printre care într-o zi ploioasă se scurge rapid o mini-Dunăre, au fost poate călcate de milioane de oameni, unii chiar intrând în istorie. Felinarul care atârnă nestingherit a luminat nopţile friguroase, chipurile grăbite, a "văzut" iubirea, ura, poate chiar crima şi a "auzit" secrete de mult îngropate.

Imobilitate

"I love art, and I love history, but it is living art and living history that I love. It is in the interest of living art and living history that I oppose so-called restoration. What history can there be in a building bedaubed with ornament, which cannot at the best be anything but a hopeless and lifeless imitation of the hope and vigor of the earlier world?"

William Morris

O stradă "solitară". O stradă lispită de mişcare. Bucuria parcă s-a topit în asfaltul ud şi rece, visele zac amorţite în pereţii posaci ai clădirilor, viaţa urmează o linie dreaptă, fără suspans, fără pasiune, fără riscuri, fără plăcerea clipei intens trăită. Tăcerea solemnă ce a pus stăpânire pe acest colţişor al oraşului pare a fi hotărâtă să nu părăsească obloanele magazinelor uitate de timp. Poate soarele ar avea o putere mai mare şi ar însufleţi "inima" străzii.

Infinit

"E păcat să mori fără să fi trăit. Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti. Viaţa e un ţipăt între două tăceri. Nu te întreba niciodată pe care drum să o iei în viaţă, întreabă-te pe care să n-o iei."

Tudor Muşatescu

Un drum fără sfârşit. O lume în lume. Un cadru atipic pentru un oraş mult prea sufocant. Poate vă întrebaţi unde este mulţimea, unde este griul, unde este haosul. Şi nu, nu e un parc. Este o mică parte a oraşului, la o anumită oră, într-o anumită zi. Şi s-a întâmplat să fiu acolo.
Dacă aşa ar arăta toate drumurile vieţii, ale viitorului, aş păşi încrezătoare, m-aş avânta spre necunoscutul din faţa mea, aş îmbrăţişa infinitul. Dacă aşa arată prezentul, viaţa în momentul trăirii, nu aş mai vrea să plec. Aş vrea să opresc timpul, să imortalizez totul, ca într-o poză, să rămân în ea pentru eternitate. Dacă aşa arată trecutul, vreau să mă întorc, vreau să îl retrăiesc iar şi iar, să dau "replay" la nesfârşit, până se uzează banda. Dacă aşa arată doar un moment, din trecut, prezent sau viitor, sunt fericită. De ce? Pentru că l-am trăit, l-am imortalizat şi îl voi păstra pentru totdeauna.
Scuzaţi-mi fragilul moment de exuberanţă creatoare. Cei realişti sunt rugaţi să privească imaginea în miniatură şi rapid. Celor visători le recomand un "full view" şi: priviţi spre infinit!

Toamna

Cronologic se pare că o iau înapoi cu pozele. Aici era un început de toamnă. Verdele încă evident atrage atenţia, iar balta lasată de ploaie e aproape insesizabilă. Frunzele gălbui căzute poate prea devreme nu au format încă pătura specifică anotimpului. Aerul răcoros încă se mai simte. Închid ochii şi simt pe piele adierea uşoară a vântului post-pluvial. Imaginea mă trimite cu gândul la o superbă poezie a lui George Bacovia:

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
şi-i frig, şi burează.

Tablou

“The purpose of writing is to inflate weak ideas, obscure pure reasoning, and inhibit clarity. With a little practice, writing can be an intimidating and impenetrable fog!”
Bill Watterson

O superbă zi de toamnă. Anul trecut a fost făcută poza. Nu are rost să menţionez locaţia. Un miros sec, înăbuşitor persista atunci, şi de fiecare dată când privesc poza, simt cum o parte din acea senzaţie sufocantă revine abia perceptibilă. Urcuşul lin al străzii şi forma uşor curbată care se pierde în ceaţă imi aduce aminte de infantilele desene pe care le făceam la grădiniţă, când educatoarea ne-a arătat cum se desenează o stradă. Eram foarte încântată că am reuşit să imit perfect "măzgălitura" de pe tablă. În desen erau şi câţiva copaci, a căror înalţime se reducea cu cât strada "înainta". Din păcate realitatea ne prezintă, în loc de copaci, câţiva stâlpi de electricitate şi câteva felinare.
Griul oraşului (pentru că iubim cu toţii expresiile-clişeu) se încearcă "înveselit" de dunga portocalie. Rezultatul? Ceva abia sesizabil. Nici maşinile nu conferă dinamism acestei capturi. Această stradă, ca tot oraşul de altfel, este cufundată într-un moment static. Doar timpul se mişcă, uşor, abia sesizabil. Uitaţi-vă atenţi. Nu îl vedeţi?

3, 2, 1...

Bine, din păcate nu o să fie un blog în care vă prezint străzile din Philadelphia. Sper să vă mulţumiţi cu cele din eternul Bucureşti şi câte una din când în când din locurile pe care le vizitez. Ideea a răsărit de mult în capul meu, căci sunt o fană a... străzilor! Sunt foarte multe şi niciuna nu seamănă cu celelalte. O cotitură la stânga sau la dreapta, o bucată de asfalt uşor ciobită sau scufundată, un copac uscat sau dimpotrivă, unul fălos, verde, casele sau blocurile, prezenţa sau absenţa maşinilor parcate paşnic pe trotuare, legal sau nu. Fiecare stradă are povestea ei. Din nefericire nu am cum să le ştiu pe toate. Însă ce pot să scriu despre fiecare în parte este câte o impresie, un gând, o sesizare. Se creează uşor o mică poveste a străzii. Subiectivitatea poate fi o problemă, dar pe de altă parte, este un blog personal. Enjoy!