Pe stradă oamenii își activează modul pilot automat. Merg fără să gândească, se uită în jur fără a privi cu adevărat, aud fără a asculta. Vorbim unii cu alții pentru că trebuie. Suntem animale sociale și avem nevoie de comunicare dar oare comunicăm cu adevărat? Te ascult pentru că vreau să îți răspund sau doar pentru că vreau?
Te ascultam pentru că era oarecum interesant ceea ce spuneai. Aduceai o perspectivă nouă și erai o schimbare în rutină. Apoi te-am ascultat cu mai mare atenție pentru că ideile tale erau în ton cu ale mele și puteam dezbate. Într-un final te-am privit în ochi și te-am ascultat cu inima pentru că te cunoșteam din altă viață dar ne-am pierdut într-o intersecție acum câteva vieți iar orașul e mare. Nu credeam că mai ești aici.
M-ai ascultat și tu pentru că m-ai recunoscut. Căutai și încă cauți pe altcineva dar în continuare mă asculți. Nu ai cum să nu. Tu gândești iar eu pun în cuvinte. Eu gândesc iar tu îi dai o formă. Uneori nu îți zic nimic dar înțelegi. Ce clișeu. Cât sirop și diabet într-un singur paragraf.
Pereții tot albi sunt dar parcă totuși la colț sunt cafenii. Și nu mai par la fel de reci. Oare tot tu ești de vină? Sigur și pe asta o înțelegi.
Iar te-am privit în ochi și am tăcut. Ai tăcut și tu și m-ai lăsat să te privesc. Eu vedeam jumătate din tine dar tu vedeai tot. Blestemul meu. Carte deschisă sunt, ca noaptea muzeelor. Și am stat așa ceva timp. Ne-am prefăcut că e joc. Cine râde primul. Am râs dar tot te-am privit.
Te mai privesc și acum în ochi dar mai rar și mai scurt. Mai vreau un moment lung dar nu pot fi lacomă. Suntem la fel ca înainte dar diferiți. "Noi" (acel cuvânt de care fugi pentru că înseamnă mai mult decât vrei) a rămas la fel dar "eu" și "tu" s-au schimbat. În mai bine mă întrebi? Sigur că da. Este bine să știi că există și așa ceva iar acum suntem mai buni pentru că ne-am găsit. Dacă ne vom pierde iar într-o intersecție aglomerată acum nu vom mai merge prin oraș cu frică pentru că știm. Tu vei merge cu încredere și nu te vei uita înapoi. Eu o să mă întreb odată în an, vineri seara: pe tine cine te privește acum în ochi?
The night has fallen, I'm lyin' awake. I can feel myself fading away. So receive me brother with your faithless kiss, Or will we leave each other alone like this, On the streets of Philadelphia.
Se afișează postările cu eticheta sentiment. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentiment. Afișați toate postările
29 decembrie 2017
Pe când mă uitam în ochii tăi
Etichete:
aproape impreuna,
incercari,
iubire,
oameni,
posibilități,
poveste,
sentiment,
short story
26 august 2010
Liber sau nu?
Etichete:
castel,
deschidere,
frumuseţe,
infinit,
lucruri mărunte,
natura,
oraş,
sentiment,
societate,
vechi
28 iulie 2010
Ascunzis

Unul dintre "tag-urile" pe care le folosesc pentru postările mele este "lucruri mărunte". Am ezitat să îl folosesc pentru această poză. Nu mă întrebaţi de ce. Aş îndrăzni să spun pentru că este o imagine grandioasă. Cred că aş fi contrazisă de mulţi, inclusiv de mine însămi. Am văzut imagini mult mai pline, mai superbe, care te lasă pur şi simplu fără grai. Nu ştiu însă de ce această "bucată" de lume îmi inspiră ceva măreţ. Poate pentru că îmi aduce aminte de acele conace boiereşti de pe vremea când femeile încă purtau rochii iar la petreceri bărbaţii se retrăgeau în camera pentru fumat şi jucau cărţi. Nu era o eră chiar aşa de rea nu?
11 mai 2010
08 mai 2010
05 mai 2010
04 aprilie 2010
01 februarie 2010
17 ianuarie 2010
Libertate
Etichete:
animale,
creaţie,
deschidere,
frumuseţe,
început,
lucruri mărunte,
natura,
sentiment
11 ianuarie 2010
09 noiembrie 2009
18 octombrie 2009
12 octombrie 2009
28 septembrie 2009
Ochiul - oglinda sufletului


Tentativele mele creatoare au scos la iveală o serie de "lucrări", patru la număr deocamdată. O să le prezint în două părţi. Dacă voi mai avea timp la îndemână, voi continua seria. Accept critici. Sunt constructive. Fiţi totuşi blânzi.
Etichete:
creaţie,
deschidere,
incercari,
început,
lucruri mărunte,
omul,
sentiment
25 iunie 2009
Panoramă
Poate că vederea de la fereastra camerei mele nu este una dintre cele mai frumoase, însă frumuseţea depinde şi de momentul zilei pe care îl alegi pentru a o privi. ( Plus un cântec, ca să completeze imaginea.)leonard cohen THE WINDOW
Asculta mai multe audio Muzica
20 aprilie 2009
Timpul

Momentele trec repede, mai ales cele frumoase. Orele se scurg fără simţire, minutele şi mai repede, secundele parcă nici nu există. Ca o maşină ce goneşte fulgerător pe autostradă fără frică de radar sau de accidente, aşa goneşte şi timpul. Trece uneori fără a lăsa o urmă. Se vede abia la finalul vieţii că a trecut.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.
Timpul sfâşie trupul celor ce vor să trăiască,
Îl devorează fără milă, ezitare sau regret.
Dar pentru cei ce se ascund sub mască
Timpul nu se mai grăbeşte, o ia încet.
Dureros eşti când atingi rănile vechilor amintiri,
Dulce eşti când alini amintirile vechilor iubiri.
Amar eşti când alungi un an ca pe o secundă,
Rece eşti când laşi bătrâneţea să ne-ajungă.
Rege peste tot şi-n toate,
Stăpân al vieţii şi al morţii,
Tu cari lumea pe-al tău spate
Şi ne duci pe calea sorţii.
Şi când ajungem la final de viaţă,
Stăm şi oftăm: timpul nu şi-a găsit leacul.
Acum nu ne mai uităm în faţă.
Ne numărăm anii ce-au trecut cu sacul.
Îl devorează fără milă, ezitare sau regret.
Dar pentru cei ce se ascund sub mască
Timpul nu se mai grăbeşte, o ia încet.
Dureros eşti când atingi rănile vechilor amintiri,
Dulce eşti când alini amintirile vechilor iubiri.
Amar eşti când alungi un an ca pe o secundă,
Rece eşti când laşi bătrâneţea să ne-ajungă.
Rege peste tot şi-n toate,
Stăpân al vieţii şi al morţii,
Tu cari lumea pe-al tău spate
Şi ne duci pe calea sorţii.
Şi când ajungem la final de viaţă,
Stăm şi oftăm: timpul nu şi-a găsit leacul.
Acum nu ne mai uităm în faţă.
Ne numărăm anii ce-au trecut cu sacul.
17 aprilie 2009
Credinţă

"Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decât oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit până dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decât să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, un dezgust de pământ şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avântându-se în neant, ca Iisus de pe cruce..."
Emil Cioran
Emil Cioran
Credinţa în Dumnezeu este ceva ce fiecare poartă în suflet, într-o cantitate mai mare sau mai mică. Este de fapt greşit să cuantificăm credinţa. Nu este ceva ce se poate măsura. Fiecare persoană crede în felul ei. Unii merg la biserică deoarece consideră că este o dovadă a acestei credinţe. Alţii sunt mai rezervaţi. Unii se roagă, alţii se mulţumesc doar cu semnul crucii atunci când trec pe lângă un lăcaş. Unii nu înţeleg de ce Dumnezeu permite să se întâmple nenorocirile din lume şi îl condamnă. Alţii sunt de părere că omul este la fel de responsabil pentru tot şi că Dumnezeu este acolo atunci când omul vrea cu adevărat să schimbe ceva, îl ajută, îi dă putere.
Este dreptul fiecăruia să aleagă credinţa sau nu. Vă las cu o melodie ce spune multe.
Este dreptul fiecăruia să aleagă credinţa sau nu. Vă las cu o melodie ce spune multe.
Etichete:
lucruri mărunte,
omul,
sentiment,
subiectiv,
viaţă
11 aprilie 2009
Rătăcire

"De ce închizi pe jumătate ochii, în joacă, şi ne arunci priviri încete? Încetează, încetează; zadarnică îţi e osteneala. Acum suntem alţii. Tinereţea s-a dus. Nazuinţa noastră e pădurea. Rătacirea a dispărut. Noi privim reţeaua magică a lumii ca pe un lucru de nimic. "
Bhartrhari
Privesc amorţită spre cămpiile ce se întind pe marginile şoselei. Din când în când două şosele se intersectează. Unele sunt îmbrăţişate de arbori masivi, goi, altele se întind la nesfârşit fără a cunoaşte umbra, decât întunericul total. Sunetul motorului este mult prea slab ca să întrerupă somnul pisajelor imobile. Gândrile îmi zboară aiurea. Nu pot să leg o idee clară în minte. Îmi scot Mp3-ul. Drumul se scurge mai uşor cu muzică în timpane. Versurile se succed ritmic. Câteodată le urmăresc. "On a long and lonesome highway, east of Omaha/ You can listen to the engines moanin'..." . Apoi pierd şirul. Îmi revin în minte câteva amintiri, dar dispar la fel de repede. Nu sunt uitate ci doar aruncate în "background". Nu am încercat niciodată să privesc drumul din perspectiva unui hoionar... mereu cu rucsacul în spate, oraş după oraş, intersecţie după intersecţie. Lasă totul în urmă. Nu se opreşte, nu se ataşează. "I walk these streets, a loaded six string on my back/ I play for keeps, 'cause I might not make it back/ I been everywhere, and I'm standing tall/ I've seen a million faces an I've rocked them all..." A fi un rătăcitor... Simt cum ochii părăsesc câmpiile întine. Îmi e somn. A fi un rătăcitor... fără oprire, fără ţel...
Privesc amorţită spre cămpiile ce se întind pe marginile şoselei. Din când în când două şosele se intersectează. Unele sunt îmbrăţişate de arbori masivi, goi, altele se întind la nesfârşit fără a cunoaşte umbra, decât întunericul total. Sunetul motorului este mult prea slab ca să întrerupă somnul pisajelor imobile. Gândrile îmi zboară aiurea. Nu pot să leg o idee clară în minte. Îmi scot Mp3-ul. Drumul se scurge mai uşor cu muzică în timpane. Versurile se succed ritmic. Câteodată le urmăresc. "On a long and lonesome highway, east of Omaha/ You can listen to the engines moanin'..." . Apoi pierd şirul. Îmi revin în minte câteva amintiri, dar dispar la fel de repede. Nu sunt uitate ci doar aruncate în "background". Nu am încercat niciodată să privesc drumul din perspectiva unui hoionar... mereu cu rucsacul în spate, oraş după oraş, intersecţie după intersecţie. Lasă totul în urmă. Nu se opreşte, nu se ataşează. "I walk these streets, a loaded six string on my back/ I play for keeps, 'cause I might not make it back/ I been everywhere, and I'm standing tall/ I've seen a million faces an I've rocked them all..." A fi un rătăcitor... Simt cum ochii părăsesc câmpiile întine. Îmi e somn. A fi un rătăcitor... fără oprire, fără ţel...
01 aprilie 2009
Impresie
"Sărăcia nu este un viciu dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni niciodată." Fedor Mihailovici Dostoievski
Nu avem dreptul să judecăm. Deşi asta este trăsătura de bază a omului, după părerea mea. Omul judecă, etichetează, critică. Aparenţele stau la baza atitudinilor pe care omul le ia în raport cu ceilalţi. "Prima impresie contează", o expresie mai mult decât adevărată. Acel prim gând care ne trece prin cap atunci când cunoaştem o persoană nouă. Cu greu reuşim să ne schimbăm impresia despre ea. Sigur, putem spune că deobicei nu este nevoie, căci aşa este persoana. Dar oare nu este aşa pentru că îi impunem involuntar să adopte acea atitudine? Sau poate că tot inconştient nu ne schimbăm opinia dearece nu vrem să recunoaştem că nu am avut dreptate. În firea umană stă încolţită o sămânţă de răutate indiferent de acţiunile şi de comportamentul fiecăruia. La unii se manifestă mai rar, la alţii mai des. Dar la urma urmei, toţi suntem la fel de asprii atunci când îi criticăm pe ceilalţi, chiar dacă o facem doar mental.
O dicuţie ce se poate întinde la nesfârşit. Este poate mult prea profundă pentru ceea ce vroiam să povestesc. În momentul când am vrut să intru pe această străduţă o prietenă mi-a spus: "Nu, hai să găsim alt loc. Pun pariu că în casele astea locuiesc oameni foarte dubioşi." Atât de mult contează prima impresie.
Nu avem dreptul să judecăm. Deşi asta este trăsătura de bază a omului, după părerea mea. Omul judecă, etichetează, critică. Aparenţele stau la baza atitudinilor pe care omul le ia în raport cu ceilalţi. "Prima impresie contează", o expresie mai mult decât adevărată. Acel prim gând care ne trece prin cap atunci când cunoaştem o persoană nouă. Cu greu reuşim să ne schimbăm impresia despre ea. Sigur, putem spune că deobicei nu este nevoie, căci aşa este persoana. Dar oare nu este aşa pentru că îi impunem involuntar să adopte acea atitudine? Sau poate că tot inconştient nu ne schimbăm opinia dearece nu vrem să recunoaştem că nu am avut dreptate. În firea umană stă încolţită o sămânţă de răutate indiferent de acţiunile şi de comportamentul fiecăruia. La unii se manifestă mai rar, la alţii mai des. Dar la urma urmei, toţi suntem la fel de asprii atunci când îi criticăm pe ceilalţi, chiar dacă o facem doar mental.
O dicuţie ce se poate întinde la nesfârşit. Este poate mult prea profundă pentru ceea ce vroiam să povestesc. În momentul când am vrut să intru pe această străduţă o prietenă mi-a spus: "Nu, hai să găsim alt loc. Pun pariu că în casele astea locuiesc oameni foarte dubioşi." Atât de mult contează prima impresie.
Etichete:
creaţie,
lucruri mărunte,
omul,
sentiment,
subiectiv
Abonați-vă la:
Postări (Atom)























