Ruine (1)

Am petrecut o zi printre ruine (Moara lui Assan). Nu vreau să dau în poetism cronic. A fost superb. Şi cam atât. Am escaladat ruinele, mai cu teamă, mai cu tupeu. Teamă de un posibil colaps, dar şi de eventualii "localnici" clandestini. Tupeu pentru că se meritau explorate. Cel mai ciudat "fenomen" pe care l-am întâlnit în această mini-expediţie a fost multitudinea de pantofi, împrăştiaţi printre moloz, cărămizi şi boscheţi. Oare aparţineau altora care s-au avântat pe acolo? Cine ştie... Important e că am părăsit acel loc cu 235 de poze şi cu ambii pantofi în picioare.

Culoare fără culoare

Metafora-clişeu, utlizată deja excesiv prin poezii şi diverse articole, "oraşul gri", poate fi utilizată cu sensul ei pur denotativ. Cladirile sunt gri. Asfaltul este gri. Cerul este cenuşiu. Dacă iei o poză cu o cladire care să zicem că este de culoare albastră (sau oricare alta, în fucţie de preferinţele fiecăruia), şi apoi îi aplici, după standardele moderne, câteva efecte, sau filtre sau cum vreţi să le numiţi, unul din posibilele rezultate este o cladire gri. De ce oare arta contemporană, în special fotografia, este atât de hotărâtă să modifice imaginea captată din realitate? Este pur şi simplu o modă, un trend, un curent? Sau metaforele sunt deja bătute în cuie iar realitatea trebuie modificată în funcţie de acestea?

Tablou

Deşi veche, o clădire stă întotdeauna mândră înfruntând orice fel de vreme, până când îşi v-a întâlni sfârşitul.

Ascunzis

Unul dintre "tag-urile" pe care le folosesc pentru postările mele este "lucruri mărunte". Am ezitat să îl folosesc pentru această poză. Nu mă întrebaţi de ce. Aş îndrăzni să spun pentru că este o imagine grandioasă. Cred că aş fi contrazisă de mulţi, inclusiv de mine însămi. Am văzut imagini mult mai pline, mai superbe, care te lasă pur şi simplu fără grai. Nu ştiu însă de ce această "bucată" de lume îmi inspiră ceva măreţ. Poate pentru că îmi aduce aminte de acele conace boiereşti de pe vremea când femeile încă purtau rochii iar la petreceri bărbaţii se retrăgeau în camera pentru fumat şi jucau cărţi. Nu era o eră chiar aşa de rea nu?

Bran

Am fugit de canicula. Rasnovul este un orasel turistic destul de gol in perioada asta, asa ca ma bucur din plin de liniste si de aer curat. Dar cum nu pot sta in acelasi loc prea mult timp am decis sa vizitez si imprejurimile. Asa am ajus la castelul Bran, pe care planuiam sa il vizitez de ceva timp. Va ofer o vedere din interiorul castelului. Camerele sunt mult prea goale pentru a fi bagate in seama. Panorama insa merita.

P.S: Nu am diacritice pe laptop inca. O sa descopar misterul la un moment dat. Scuzati-mi lipsa acestora.

Perspective

"Photography is not about cameras, gadgets and gismos. Photography is about photographers. A camera didn't make a great picture any more than a typewriter wrote a great novel."

Peter Adams

Îmi place fotografia. Îmi place să cred că pot capta toate aspectele unui moment dintr-o zi oarecare, într-o oră oarecare. Consider că o imagine nu cuprinde doar materia în sine, ci şi gândurile, senzaţiile, starea lucrurilor din acel moment şi multe altele. Tot ce contează este să ştii cum să priveşti o poză. Citatul de mai sus cuprinde poate cel mai important aspect al acestui domeniu. Important este fotograful. El se expune pe sine în poză. Imaginea este cea mai subiectivă formă de exprimare. Într-un text ne expunem gândurile, opiniile, însă într-o poză ne expunem cu totul. Personalitatea, sentimentele, perspectiva asupra celor fotografiate. Fotograful vede ceva. Îi încântă ochiul. Se poziţionează fată de acel ceva în funcţie de unghiul pe care îl consideră cel mai potrivit. Acest unghi însă poate fi considerat nepotrivit de un alt fotograf. Imaginea de mai sus poate fi un exemplu bun. Mie strada mi s-a părut mult mai plăcută de pe trotuar. Altcuiva însă i s-ar fi părut mai bună o captură făcută din mijlocul străzii. Am ales unghiul acesta pentru că mi se pare că accentuează partea romantică a oraşului, partea veche, plină de istorie. Din mijlocul străzii totul părea puţin prea neînsufleţit, prea banal. Poate când priviţi aceată poză aveţi alte păreri, poate vă inspiră altceva. Fiecare cu personalitatea lui.

Duritate

"Idealul Partidului era ceva imens, terifiant şi scânteietor: o lume de oţel şi de beton armat, cu maşini monstruoase şi arme înspăimântătoare, o ţara de război şi de fanatici în bloc, umăr la umăr, într-o unitate desăvârşită; care gândesc la fel şi strigă la nesfârşit acelaşi slogan; lucrând, luptând, triumfând fără nici un răgaz, pedepsind pe tradători...trei sute de milioane de indivizi, toţi ca unul după chip şi asemănare. Realitatea însa era cu totul alta: oraşe lugubre, cutreierate dintr-un capăt în altul de oameni flămânzi, încălţaţi în bocanci sparţi, locuind în case năruite şi mucede din secolul XIX, în care stăruise mai ales putoarea de ciorbă de varză şi de closet."

Un superb pasaj din cartea "1984" a lui George Orwell. Am citit cartea pe la începutul ultimului an de liceu, şi am reţinut exact la ce pagină se află pasajul. Un roman vechi, dar poate din ce în ce mai apropiat de prezent. Regăsim, chiar în acest pasaj aspecte ale vieţii moderne? Aspecte din societate aşa cum este ea astăzi? Poate nu toţi oamenii seamănă între ei... dar nu se vrea atingerea perfecţiunii umane? Nu este o lume "de oţel şi de beton"? Nu sunt construite pe zi ce trece mai multe "maşini monstruoase"? Dar şi cealaltă realitate este prezentă, plină de sărăcie. Este însă ignorată. Războiul permanent din toate domeniile este prezentat cu fervoare la televizor. Sărăcia atinge paginile ziarelor doar atunci când se vrea atingerea emoţiilor pentru un tiraj mai mare. Tabloidele sunt flămânde după scandal, talk-show-urile după politică. Puterile lumii se întrec în avioane, bombe, bani. Alte aspecte sunt reduse ca importanţă.
Ignoraţi-mi discursul aprins dacă nu vedeţi legătura între imagine şi tema aleasă. Este întradevăr o legătură aproape insesizabilă. Vă puteţi bucura de poză fără a vă stoarce emisferele cerebelului. Degetele mele s-au conectat inconştient cu fervoarea gândurilor şi nu am putu să mă opresc din scris. Enjoy!

Evoluţie

O lume plină de contraste. Clădiri vechi, hoteluri noi, magazine părăsite, bănci, felinare, fire de electricitate, toate se împletesc într-o imagine puţin ciudată. Asemenea unui păinjen ce îşi întinde pânza în cele mai ciudate locuri, modernitatea a acaparat totul. Societatea se dezvoltă (slavă cerului, doar nu vrem să stăm pe loc). Dar oare procesul este unul suficient de rapid? Se pare că nu. Într-un fel e de bine deoarece rămân şi părţile vechi, intrate în istoria societăţii.
Şi dacă tot am adus aminte de evoluţie, şi dacă tot se vorbeşte despre Darwin în ultima vreme, de ce să nu tragem cu ochiul la căteva lucruri măreţe pe care le-a spus.

"It is not the strongest of the species that survive, nor the most intelligent, but the one most responsive to change."

"In the struggle for survival, the fittest win out at the expense of their rivals because they succeed in adapting themselves best to their environment."

“A man who dares to waste one hour of time has not discovered the value of life.”

“In the long history of humankind (and animal kind, too) those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed”

“The universe we observe has precisely the properties we should expect if there is, at bottom, no design, no purpose, no evil, no good, nothing but blind, pitiless indifference”

Istorie

Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate - şi egoismul şi erorile sale.

Charles Abrams

Părăsind pentru un minunat sfârşit de săptămână capitala mult iubită, am colindat străzile din Sighişoara. Mintea mea nu poate coace suficiente adjective iar gramatica limbii române nu conţine din păcate destule grade de comparaţie pentru a descrie aceste străzi. Poate unora li se par lipsite de viaţă, terne, însă sunt pline de istorie, de taine, au un farmec pe care mulţi îl ignoră.
Gangul din imagine ar avea o groaza de mici istorisiri, de întâmplări cărora le-a fost martor secole întregi, dar care vor rămâne nerostite. Pietrele, printre care într-o zi ploioasă se scurge rapid o mini-Dunăre, au fost poate călcate de milioane de oameni, unii chiar intrând în istorie. Felinarul care atârnă nestingherit a luminat nopţile friguroase, chipurile grăbite, a "văzut" iubirea, ura, poate chiar crima şi a "auzit" secrete de mult îngropate.

Imobilitate

"I love art, and I love history, but it is living art and living history that I love. It is in the interest of living art and living history that I oppose so-called restoration. What history can there be in a building bedaubed with ornament, which cannot at the best be anything but a hopeless and lifeless imitation of the hope and vigor of the earlier world?"

William Morris

O stradă "solitară". O stradă lispită de mişcare. Bucuria parcă s-a topit în asfaltul ud şi rece, visele zac amorţite în pereţii posaci ai clădirilor, viaţa urmează o linie dreaptă, fără suspans, fără pasiune, fără riscuri, fără plăcerea clipei intens trăită. Tăcerea solemnă ce a pus stăpânire pe acest colţişor al oraşului pare a fi hotărâtă să nu părăsească obloanele magazinelor uitate de timp. Poate soarele ar avea o putere mai mare şi ar însufleţi "inima" străzii.