Infinit

"E păcat să mori fără să fi trăit. Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti. Viaţa e un ţipăt între două tăceri. Nu te întreba niciodată pe care drum să o iei în viaţă, întreabă-te pe care să n-o iei."

Tudor Muşatescu

Un drum fără sfârşit. O lume în lume. Un cadru atipic pentru un oraş mult prea sufocant. Poate vă întrebaţi unde este mulţimea, unde este griul, unde este haosul. Şi nu, nu e un parc. Este o mică parte a oraşului, la o anumită oră, într-o anumită zi. Şi s-a întâmplat să fiu acolo.
Dacă aşa ar arăta toate drumurile vieţii, ale viitorului, aş păşi încrezătoare, m-aş avânta spre necunoscutul din faţa mea, aş îmbrăţişa infinitul. Dacă aşa arată prezentul, viaţa în momentul trăirii, nu aş mai vrea să plec. Aş vrea să opresc timpul, să imortalizez totul, ca într-o poză, să rămân în ea pentru eternitate. Dacă aşa arată trecutul, vreau să mă întorc, vreau să îl retrăiesc iar şi iar, să dau "replay" la nesfârşit, până se uzează banda. Dacă aşa arată doar un moment, din trecut, prezent sau viitor, sunt fericită. De ce? Pentru că l-am trăit, l-am imortalizat şi îl voi păstra pentru totdeauna.
Scuzaţi-mi fragilul moment de exuberanţă creatoare. Cei realişti sunt rugaţi să privească imaginea în miniatură şi rapid. Celor visători le recomand un "full view" şi: priviţi spre infinit!