Admirăm pericolul

Clădirile din centrul vechi sunt faimoase pentru aerul lor antic, dar şi pentru improbabilitatea acestora de a rezista la un cutremur mai mare de 6 grade. Dacă mergi pe Lipscani şi asculţi atent conversaţiile din jur, nu se poate să nu nimereşti în câteva şi subiectul "bulina roşie".

În ciuda stării deplorabile în care se află aceste clădiri, ele sunt încă locuite. Unii dintre locatari nu se pot muta pentru că nu au unde. Şansele de a vinde un apartament aflat în aceste imobile sunt practic nule. Agenţiile imobiliare nici nu le mai pun pe lista de oferte. Ar rămâne acolo încă odată pe atât cât a trecut decând au fost construite.

Nimeni nu neagă valoarea istorică a centrului vechi. Turiştii vin, admiră, fac poze şi pleacă. Bucureştenii care nu locuiesc acolo au cam acelaşi traseu. Cu toţii ne bucurăm de o seară liniştită la una din terasele situate la parterul acestor clădiri, însă puţin sunt cei care conştientizează riscul la care se expun atunci când intră într-o cafenea care are deasupra 3-4 etaje de o rezistenţă îndoielnică. De refăcut nu se pune problema. Bugetul ţării merge spre alte domenii. Se va constata necesitatea unei recondiţionări abia atunci când nu va mai fi nimic de recondiţionat.

Ruine (1)

Am petrecut o zi printre ruine (Moara lui Assan). Nu vreau să dau în poetism cronic. A fost superb. Şi cam atât. Am escaladat ruinele, mai cu teamă, mai cu tupeu. Teamă de un posibil colaps, dar şi de eventualii "localnici" clandestini. Tupeu pentru că se meritau explorate. Cel mai ciudat "fenomen" pe care l-am întâlnit în această mini-expediţie a fost multitudinea de pantofi, împrăştiaţi printre moloz, cărămizi şi boscheţi. Oare aparţineau altora care s-au avântat pe acolo? Cine ştie... Important e că am părăsit acel loc cu 235 de poze şi cu ambii pantofi în picioare.

Liber sau nu?

Artă stradală

Culoare fără culoare

Metafora-clişeu, utlizată deja excesiv prin poezii şi diverse articole, "oraşul gri", poate fi utilizată cu sensul ei pur denotativ. Cladirile sunt gri. Asfaltul este gri. Cerul este cenuşiu. Dacă iei o poză cu o cladire care să zicem că este de culoare albastră (sau oricare alta, în fucţie de preferinţele fiecăruia), şi apoi îi aplici, după standardele moderne, câteva efecte, sau filtre sau cum vreţi să le numiţi, unul din posibilele rezultate este o cladire gri. De ce oare arta contemporană, în special fotografia, este atât de hotărâtă să modifice imaginea captată din realitate? Este pur şi simplu o modă, un trend, un curent? Sau metaforele sunt deja bătute în cuie iar realitatea trebuie modificată în funcţie de acestea?

Tablou

Deşi veche, o clădire stă întotdeauna mândră înfruntând orice fel de vreme, până când îşi v-a întâlni sfârşitul.

Ascunzis

Unul dintre "tag-urile" pe care le folosesc pentru postările mele este "lucruri mărunte". Am ezitat să îl folosesc pentru această poză. Nu mă întrebaţi de ce. Aş îndrăzni să spun pentru că este o imagine grandioasă. Cred că aş fi contrazisă de mulţi, inclusiv de mine însămi. Am văzut imagini mult mai pline, mai superbe, care te lasă pur şi simplu fără grai. Nu ştiu însă de ce această "bucată" de lume îmi inspiră ceva măreţ. Poate pentru că îmi aduce aminte de acele conace boiereşti de pe vremea când femeile încă purtau rochii iar la petreceri bărbaţii se retrăgeau în camera pentru fumat şi jucau cărţi. Nu era o eră chiar aşa de rea nu?

La înălţime

Dezamorţire

Apus în oraş

Flăcări

Bran

Am fugit de canicula. Rasnovul este un orasel turistic destul de gol in perioada asta, asa ca ma bucur din plin de liniste si de aer curat. Dar cum nu pot sta in acelasi loc prea mult timp am decis sa vizitez si imprejurimile. Asa am ajus la castelul Bran, pe care planuiam sa il vizitez de ceva timp. Va ofer o vedere din interiorul castelului. Camerele sunt mult prea goale pentru a fi bagate in seama. Panorama insa merita.

P.S: Nu am diacritice pe laptop inca. O sa descopar misterul la un moment dat. Scuzati-mi lipsa acestora.

Alb

Să ne amintim de iarnă. Cum e mai bine? Să ne topim sau să dârdâim? Eu prefer vara. Dar trebuie să recunosc că din punct de vedere estetic, iarna are o poziţie destul de bună în clasament.

"Sometimes our fate resembles a fruit tree in winter. Who would think that those branches would turn green again and blossom, but we hope it, we know it. " Goethe

Panoramă

Poate că vederea de la fereastra camerei mele nu este una dintre cele mai frumoase, însă frumuseţea depinde şi de momentul zilei pe care îl alegi pentru a o privi. ( Plus un cântec, ca să completeze imaginea.)


leonard cohen THE WINDOW
Asculta mai multe audio Muzica

Un colţ de rai

"A couple of hundred years ago, Benjamin Franklin shared with the world the secret of his success. Never leave that till tomorrow, he said, which you can do today. This is the man who discovered electricity. You think more people would listen to what he had to say. I don't know why we put things off, but if I had to guess, I'd have to say it has a lot to do with fear. Fear of failure, fear of rejection, sometimes the fear is just of making a decision, because what if you're wrong? What if you're making a mistake you can't undo? The early bird catches the worm. A stitch in time saves nine. He who hesitates is lost. We can't pretend we hadn't been told. We've all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard the damn poets urging us to seize the day. Still sometimes we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today's possibility under tomorrow's rug until we can't anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying. "

Scuzaţi-mi lungul citat şi puţinele cuvinte proprii. Câteodată vorbele sunt insignifiante.

Visare

"Visele nu sunt nimic altceva decât idei incoerente, prilejuite de un somn parţial sau imperfect."
Benjamin Rush

Cât de ilogice sunt unele vise? Oameni pe care îi cunoaştem sau nu, locuri ciudate unde am fost sau nu, lucruri ce nu îşi au rostul, sunt unite în acea secundă numită vis care este foarte repede uitată după trezire. Nu spun că toate sunt la fel. Unele corespund realităţii mai bine decât altele.
Procesul de visare a fost analizat poate mai mult decât alte părţi ale vieţii umane. Psihologi, oameni de ştiinţă, filosofi, toţi au încercat să găsească explicaţii, semnificaţii pentru filmele nocturne ale omului. Cărţi întregi de analiză au ieşit de sub tipar, care mai de care mai "specializate". Analiza simbolică a fiecărei părţi sau imagini care poate apărea în vis se găseşte peste tot sub forma dicţionarelor de vise. Poate fiecare dintre noi a fost curios la un moment dat să afle semnificaţia unui anumit lucru care ne-a apărut în vis şi am consultat unul din aceste dicţionare. Câţi dintre voi a-ţi luat în serios explicaţia pentru că i s-a părut plauzibilă şi câţi a-ţi râs şi a-ţi închis pagina de internet sau cartea?

Învălmăşeală

"New York este un oraş de înălţimi geometrice, un deşert încremenit de grilaje şi zăbrele, un infern de abstracţiune verzuie sub un cer întins, o adevărată metropolă din care omul este absent tocmai prin înghesuirea sa."
Roland Barthes

Îmi plac week-end-urile. Cui nu îi plac? Te relaxezi, fie acasă, citind o carte, urmărind un film sau pur şi simplu pierzând vremea cu nimicuri, fie în oraş, la cinema, în parc, la o terasă cu prietenii. A doua variantă este poate cea mai des aleasă, în special atunci când gradele ating o valoare îmbietoare. Aglomeraţia însă taie toată buna dispoziţie. Parcurile arhipline, străzile la fel. Câteva restaurante cu terasă sunt mai libere doar din motiv că sunt greu de găsit.
Cu toţii încercăm să petrecem zilele libere cât mai plăcut. Se întâmplă totuşi să avem parte şi de neplăceri. Cu toate astea, nu are rost să pierdem ocazia de a petrece cât mai mult timp cu prietenii.

Schimbare

"A face o schimbare implică mult efort şi energie. Adică exact invers faţă de o rachetă, care-şi iroseşte o mare parte din energie în primele secunde de zbor deşi destinaţia este la sute de kilometri depărtare."
(Autor anonim)

În ce măsură poate un om să se schimbe? Poate deveni un om darnic dacă până acum nu le-a împrumutat pretenilor bani când aveau nevoie? Poate zâmbi cu bunătate tuturor dacă până acum a fost ursuz şi nu nu a dat niciodată bună dimineaţa vecinului de palier? Poate fi un om glumeţ dacă nu a spus niciodată un banc şi a luat mereu lucrurile în serios? Cât de mult se schimbă comportamentul şi cât de persistente sunt aceste schimbări? Proverbul cu lupul şi cu părul ne învaţă altceva, dar la urma urmei este doar un proverb. Cu puţin efort şi numai dacă schimbarea se vrea cu adevărat, este posibilă. Şi nu mă refer la acea schimbare aparentă, ca atunci când întinzi un leu unui cerşetor "de ochii lumii" sau când zâmbeşti stângaci şi nu din inimă şefului sau unei rude. Schimbarea adevărată este cea în care se crede, care este dorită deoarece se ştie precis că totul o să fie mai bine, că viaţa de zi cu zi va fi mai uşoară în urma acesteia. Eu aş vrea să fiu mai răbdătoare şi mai puţin impulsivă. Încet încet o să reuşesc. Tu ce ai vrea să schimbi?

(În imagine este o stradă din Curtea de Argeş. Ploua.)

Compasiune

Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate.
Dostoievski, "Idiotul"

Dacă vrei ca cei din jurul tău sa fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune.
Dalai Lama

În ciuda profesiei spre care mă îndrept, rareori urmăresc ştirile. Televizorul stă câteodată neatins zile întregi. Iar atunci când decid totuşi să zapez câteva minute cu intenţia de a găsi ceva interesant de urmărit, sunt şocată de ceea ce văd. Pe un renumit post de ştiri se rula în fundal o filmare făcută probabil cu telefeonul. Cu toate acestea se putea vedea ce se întâmplă. Un poliţist trăgea de sacoşele unei bătrâne care probabil cerşea. Ca şi când nu ar fi fost suficient, poliţistul a tras şi de bătrână, târând-o pe trotuar, îmbrâncind-o fără milă. Nu ştiu ce comentau invitaţii sau prezentatorii, însă pe mine m-a şocat. Nu am aşteptat să văd ce se întâmplă mai departe.
Discuţii întregi despre direcţia greşită spre care a luat-o omenirea, despre atrocităţile oamenilor, despre "românul nostru", despre ţara noastră coruptă, toate acestea le ştim cu toţii. Se dezbat prin ziare, la televizor, în autobuz. Panta asta abruptă pe care am pornit hotărâţi, NOI ca naţiune dar şi NOI ca omenire trebuie să aibă undeva un început. Eu tind să cred că momentul în care a dispărut compasiunea este cel care a pus piedică vieţii.
Nu vreau să îl judec pe poliţistul respectiv. El singur are dreptul să-şi cântărească faptele, să decidă pentru sine, pentru conştiinţa lui dacă acţionează corect în tot ceea ce face în calitate de apărător al siguranţei publice. Eu pot doar să mă întreb nedumerită dacă întradevăr sentimente precum compasiunea, iubirea, respectul trec pe planul doi, trei sau chiar mai jos. Educaţia pe care am primit-o şi experienţele mele şi ale celor din jur m-au învăţat că orice pas, orice acţiune luată trebuie mai întâi cântărită şi că respectul faţă de ceilalţi, bătrâni, tineri, rude, străini trebuie pus întotdeauna în faţă.

Trecători

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger…apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!
(Charles Baudelaire "Unei trecătoare")

Parcurgem în grabă străzile, trotuarele, fără a observa ce se întâmplă în jurul nostru, fără a fi atenţi la cei ce trec pe lângă noi, la fel de nepăsători. Aţi încercat vreodată să priviţi chipurile celor din jurul vostru, din metrou, autobuz sau când aşteptaţi la semafor ca să traversaţi? Aţi observat tristeţea, îngrijorarea, frământările sau bucuria, încântarea pe care le au ceilalţi? Ce culoare aveau ochii celui din faţa ta din autobuz astăzi?