Un colţ de rai

"A couple of hundred years ago, Benjamin Franklin shared with the world the secret of his success. Never leave that till tomorrow, he said, which you can do today. This is the man who discovered electricity. You think more people would listen to what he had to say. I don't know why we put things off, but if I had to guess, I'd have to say it has a lot to do with fear. Fear of failure, fear of rejection, sometimes the fear is just of making a decision, because what if you're wrong? What if you're making a mistake you can't undo? The early bird catches the worm. A stitch in time saves nine. He who hesitates is lost. We can't pretend we hadn't been told. We've all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard the damn poets urging us to seize the day. Still sometimes we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today's possibility under tomorrow's rug until we can't anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying. "

Scuzaţi-mi lungul citat şi puţinele cuvinte proprii. Câteodată vorbele sunt insignifiante.

Privire

O plimbare prin parc îţi poate aduce multe "întâlniri" neprevăzute. Am fost oprită în aceiaşi zi şi pe aceiaşi alee de 3 personaje: o doamnă extrem de religioasă care încerca cu disperare să mă convingă de aumite lucruri legate de credinţă, un domn mai în vârstă care s-a recomandat drept un fumător înrăit şi mi-a cerut o "ţigaretă" şi de un boschetar turmentat dar voios care mi-a redat o grămadă de mici anecdote şi ghicitori. Printre acestea, una mi-a rămas întipărită în minte: care este cea mai preţioasă parte a corpului uman? Răspunsul a venit imediat: ochii.
Un subiect deloc nou, abordat de poeţi, de actori, de îndrăgostiţi. Ochii, cu toate tainele lor, oglinzi ale sufletului, "trădători" ai sentimentelor, "ucigaşi" mai cruzi decât armele.
Thoreau: "..nestemata trupui." ; V. Butulescu: "Judecătorii luminii. " ; Heraclitus: "... martorul cel mai de încredere...". Multe definiţii, multe metafore. Poate este într-adevăr cea mai preţioasă parte a omului.

Timpul

Momentele trec repede, mai ales cele frumoase. Orele se scurg fără simţire, minutele şi mai repede, secundele parcă nici nu există. Ca o maşină ce goneşte fulgerător pe autostradă fără frică de radar sau de accidente, aşa goneşte şi timpul. Trece uneori fără a lăsa o urmă. Se vede abia la finalul vieţii că a trecut.
Când eram prin generală am avut o perioadă de inspiraţie creativă şi am compus un număr destul de mare de poezii. Vă las cu una din acestea. Luaţi în seamă faptul că eram mică. Nu fi-ţi prea critici.

Timpul sfâşie trupul celor ce vor să trăiască,
Îl devorează fără milă, ezitare sau regret.
Dar pentru cei ce se ascund sub mască
Timpul nu se mai grăbeşte, o ia încet.

Dureros eşti când atingi rănile vechilor amintiri,
Dulce eşti când alini amintirile vechilor iubiri.
Amar eşti când alungi un an ca pe o secundă,
Rece eşti când laşi bătrâneţea să ne-ajungă.

Rege peste tot şi-n toate,
Stăpân al vieţii şi al morţii,
Tu cari lumea pe-al tău spate
Şi ne duci pe calea sorţii.

Şi când ajungem la final de viaţă,
Stăm şi oftăm: timpul nu şi-a găsit leacul.
Acum nu ne mai uităm în faţă.
Ne numărăm anii ce-au trecut cu sacul.

Perspective

"Photography is not about cameras, gadgets and gismos. Photography is about photographers. A camera didn't make a great picture any more than a typewriter wrote a great novel."

Peter Adams

Îmi place fotografia. Îmi place să cred că pot capta toate aspectele unui moment dintr-o zi oarecare, într-o oră oarecare. Consider că o imagine nu cuprinde doar materia în sine, ci şi gândurile, senzaţiile, starea lucrurilor din acel moment şi multe altele. Tot ce contează este să ştii cum să priveşti o poză. Citatul de mai sus cuprinde poate cel mai important aspect al acestui domeniu. Important este fotograful. El se expune pe sine în poză. Imaginea este cea mai subiectivă formă de exprimare. Într-un text ne expunem gândurile, opiniile, însă într-o poză ne expunem cu totul. Personalitatea, sentimentele, perspectiva asupra celor fotografiate. Fotograful vede ceva. Îi încântă ochiul. Se poziţionează fată de acel ceva în funcţie de unghiul pe care îl consideră cel mai potrivit. Acest unghi însă poate fi considerat nepotrivit de un alt fotograf. Imaginea de mai sus poate fi un exemplu bun. Mie strada mi s-a părut mult mai plăcută de pe trotuar. Altcuiva însă i s-ar fi părut mai bună o captură făcută din mijlocul străzii. Am ales unghiul acesta pentru că mi se pare că accentuează partea romantică a oraşului, partea veche, plină de istorie. Din mijlocul străzii totul părea puţin prea neînsufleţit, prea banal. Poate când priviţi aceată poză aveţi alte păreri, poate vă inspiră altceva. Fiecare cu personalitatea lui.

Imaginaţie

"Fanteziile sunt mai mult decât substitute pentru o realitate neplăcută; sunt şi repetiţii generale, planuri. Toate faptele realizate în lume încep în imaginaţie."

Barbara G. Harrison

"Visarea este un act de pură imaginaţie, dovedind că în toţi oamenii există o putere creatoare, care dacă ar fi disponibilă în starea de veghe, ar face din fiecare om un Dante sau Shakespeare."

H.F. Hedge

Sunetul tocurilor unei doamne grăbite, uguitul porumbeilor, motorul unei maşini ce porneşte uşor către bulevard, un câine care latră fără motiv, o sonerie de telefon, un copil plăngând. Nu le puteţi vedea în imagine pe toate, dar vi le puteţi imagina. Psihicul uman are acest proces cognitiv care ne ajută atât în viaţa de zi cu zi în rezolvarea problemelor, cât şi pentru a ne poziţiona în "pantofii" altcuiva sau de ce nu, în a evada din stresul lumii cotidiene. Cu ajutorul imaginaţei putem umple strada din imagine cu oameni îmbrăcaţi la costum, grăbiţi să nu întârzie la serviciu. Putem să o şi golim de toate elementele care o încarcă: maşinile parcate, semnul de circulaţie, porumbeii, firele de electricitate. Ne putem imagina toţi acei porumbei zburând printre clădiri? Bineînţeles. Putem plasa o paradă plină de oameni veseli şi îmbrăcaţi foarte colorat în mijlocul străzii? Ia încercaţi...

3, 2, 1...

Bine, din păcate nu o să fie un blog în care vă prezint străzile din Philadelphia. Sper să vă mulţumiţi cu cele din eternul Bucureşti şi câte una din când în când din locurile pe care le vizitez. Ideea a răsărit de mult în capul meu, căci sunt o fană a... străzilor! Sunt foarte multe şi niciuna nu seamănă cu celelalte. O cotitură la stânga sau la dreapta, o bucată de asfalt uşor ciobită sau scufundată, un copac uscat sau dimpotrivă, unul fălos, verde, casele sau blocurile, prezenţa sau absenţa maşinilor parcate paşnic pe trotuare, legal sau nu. Fiecare stradă are povestea ei. Din nefericire nu am cum să le ştiu pe toate. Însă ce pot să scriu despre fiecare în parte este câte o impresie, un gând, o sesizare. Se creează uşor o mică poveste a străzii. Subiectivitatea poate fi o problemă, dar pe de altă parte, este un blog personal. Enjoy!