Toamna

Cronologic se pare că o iau înapoi cu pozele. Aici era un început de toamnă. Verdele încă evident atrage atenţia, iar balta lasată de ploaie e aproape insesizabilă. Frunzele gălbui căzute poate prea devreme nu au format încă pătura specifică anotimpului. Aerul răcoros încă se mai simte. Închid ochii şi simt pe piele adierea uşoară a vântului post-pluvial. Imaginea mă trimite cu gândul la o superbă poezie a lui George Bacovia:

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
şi-i frig, şi burează.