Sunt în stație la Crângași. Sâmbătă după amiază. În stație, pe peron, este destulă lume pentru o zi liberă. Unii stau pe scaune, alții în picioare. Majoritatea sprijiniți sau cât mai aproape de stâlpii dintre peroane. Este liniște acum cu urme de ecou de la tocurile unei doamne care a coborât grațios scările și așteaptă metroul spre victoriei. Câțiva tineri se uită pe telefon dar fără căști la urechi. Două fete tocmai au ajuns în stație și stau aproape de linia de siguranță. Vorbesc prea în șoapte ca să le aud dar își dau coate și se îndepărtează ușor de linie.
A fost oare necesar să moară un om nevinovat pentru a ne face să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru? Suntem atât de prinși în propria realitate interioară încât să nu conștientizăm că orice moment poate fi ultimul? La pol opus, ce cantitate de paranoia trebuie să luăm cu noi zilnic? Cum putem să mai ieșim din casă dacă nu ne mai simțim în siguranță pe nicăieri?
Problema stă în amonte de momentul critic. Problema stă în a identifica acele personaje care pot deveni pericol public dinainte de a lua viața unei fete de 25 de ani. Mulți dintre noi văd zilnic oameni abuzivi, omeni cu tulburări psihice, oameni agresivi constant. Femei ce au crize de isterie des, bărbați care își bat soțiile și copiii. Îi vedem și îi ignorăm. Nu este treaba noastră. Instituțiile de specialitate nu fac nimic pentru a preveni astfel de episoade. Legile sunt aproape inexistente pentru cei cu tendințe de violență. Companiile de transport public nu își iau suficiente precauții pentru a evita asemenea accidente.
Acum ce se va întâmpla? Mass media va stoarce și va analiza orice picătură de informație despre acest caz. Se fac talk shows, vin experți, vin martori, apar întâmplări similare care nu au ajuns în atenția publicului până acum. Se vorbește iar după ce criminala va fi internată la nebuni pentru o scurtă perioadă fără alte repercusiuni, totul va fi uitat. Ne mai ferim câteva zile de a ne apropia de linia de siguranță de la metrou, iar apoi intram din nou în modul "roboțel", înghesuindu-ne pe lângă uși ca să prindem un loc pe scaun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu