Pe când mă uitam în ochii tăi

Pe stradă oamenii își activează modul pilot automat. Merg fără să gândească, se uită în jur fără a privi cu adevărat, aud fără a asculta. Vorbim unii cu alții pentru că trebuie. Suntem animale sociale și avem nevoie de comunicare dar oare comunicăm cu adevărat? Te ascult pentru că vreau să îți răspund sau doar pentru că vreau?

Te ascultam pentru că era oarecum interesant ceea ce spuneai. Aduceai o perspectivă nouă și erai o schimbare în rutină. Apoi te-am ascultat cu mai mare atenție pentru că ideile tale erau în ton cu ale mele și puteam dezbate. Într-un final te-am privit în ochi și te-am ascultat cu inima pentru că te cunoșteam din altă viață dar ne-am pierdut într-o intersecție acum câteva vieți iar orașul e mare. Nu credeam că mai ești aici.

M-ai ascultat și tu pentru că m-ai recunoscut. Căutai și încă cauți pe altcineva dar în continuare mă asculți. Nu ai cum să nu. Tu gândești iar eu pun în cuvinte. Eu gândesc iar tu îi dai o formă. Uneori nu îți zic nimic dar înțelegi. Ce clișeu. Cât sirop și diabet într-un singur paragraf.

Pereții tot albi sunt dar parcă totuși la colț sunt cafenii. Și nu mai par la fel de reci. Oare tot tu ești de vină? Sigur și pe asta o înțelegi.

Iar te-am privit în ochi și am tăcut. Ai tăcut și tu și m-ai lăsat să te privesc. Eu vedeam jumătate din tine dar tu vedeai tot. Blestemul meu. Carte deschisă sunt, ca noaptea muzeelor. Și am stat așa ceva timp. Ne-am prefăcut că e joc. Cine râde primul. Am râs dar tot te-am privit.

Te mai privesc și acum în ochi dar mai rar și mai scurt. Mai vreau un moment  lung dar nu pot fi lacomă. Suntem la fel ca înainte dar diferiți. "Noi" (acel cuvânt de care fugi pentru că înseamnă mai mult decât vrei) a rămas la fel dar "eu" și "tu" s-au schimbat. În mai bine mă întrebi? Sigur că da. Este bine să știi că există și așa ceva iar acum suntem mai buni pentru că ne-am găsit. Dacă ne vom pierde iar într-o intersecție aglomerată acum nu vom mai merge prin oraș cu frică pentru că știm. Tu vei merge cu încredere și nu te vei uita înapoi. Eu o să mă întreb odată în an, vineri seara: pe tine cine te privește acum în ochi?